Republica Moldova acum se confruntă cu o altă problemă, am putea rămâne fără mămăligă!  Așadar, potrivit tvn.md, Moldova ar putea rămâne fără recoltă de porumb, după ce câțiva ani la rând în țară a fost depistat dăunătorul Diabrotica, cel care atacă rădăcinile plantelor, numit și viermele vestic. 

Conform susrei, Boris Boincean, directorul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”, Bălți: 

„Acum a apărut un dăunător Diabrotica, la porumb, care practic noi o să rămânem degrabă, suntem mămăligari, ne place mămăliga, o să rămânem fără mămăligă, fără porumb, din cauza că dăunătorul acesta, el demult ne face cu băsmăluța la hotare, el deja este în Republica Moldova. Foarte multă diabrotică, dăunătorul acesta. El ne aduce la aceea că viitoarea recoltă poate să fie compromisă totalmente”, a declarat el. 

Viermele vestic al rădăcinilor de porumb creează un pericol real pentru economia țării. Larvele se hrănesc cu rădăcinile de porumb, iar odată cu creșterea plantei, acestea trec la boabele din vârful știuletelui, aflate în faza de lapte. În nordul țării, dăunătorii au fost depistați în raioanele Briceni, Edineț, Rîșcani.

Sursa: tvn.md

Distribuie articolul: