Lipsa zincului din organism ne expune unui risc crescut de infecții, printre care și noul tip de coronavirus. Fie că răciți frecvent, sunteți în depresie sau vă cade mai mult păr decât de obicei, acestea sunt câteva semne care, potrivit csid.ro, pot indica o carență a acestui mineral. O alimentație care să includă produse ce conțin zinc, vă poate ajuta.

Zincul este un mineral care ajută sistemul imunitar să lupte cu virozele și sprijină dezvoltarea armonioasă a oaselor și a musculaturii, și este foarte important pentru menținerea sănătății ochilor.

Deficiența de zinc apare fie din cauza unei alimentații sărace în acest mineral, fie din cauza medicamentelor administrate (ex. antiacidele), fie din cauza bolilor precum este boala celiacă sau artrita reumatoidă.

Sadie Samules, pescar de homari în Rockport, Maine. P.S. În limba română, cuvântul „pescar” nu apare la feminin

Semnele care indică o carență severă de zinc:

  • Gustul sau mirosul schimbat sau pierdut
  • Lipsa poftei de mâncare
  • Apatie, letargie
  • Mișcări necoordonate, stângace (ataxie)
  • Răceli frecvente
  • Depresie
  • Diaree
  • Căderea excesivă a părului
  • Tremurul mâinilor
  • Confuzie
  • Tulburări de memorie
  • Vedere neclară în timpul nopții
  • Vindecarea lentă a rănilor
  • Tulburări de limbaj
  • Dermatită (eczeme, iritații ale pielii)
  • Pete albe pe unghii
  • Pierderea controlului vezicii urinare (incontinență)

Cele mai bune alimente bogate în zinc

Dacă analizele de sânge și simptomele indică o lipsă de zinc, este important să acorzi o atenție mai mare regimului alimentar.

Ține cont că suplimentele cu zinc administrate incorect, în doze prea mari și pe o perioadă prea lungă pot duce exact la efectul nedorit, și anume slăbirea sistemului imunitar și tulburările gastrointestinale.

Necesarul zilnic de zinc este de 8 miligrame în cazul femeilor și de 11 miligrame în cazul bărbaților.

Printre alimentele bogate în zinc se numără: stridiile, crabul, homarul, antricotul de vită, cotletul de porc, pulpele de pui, cerealele fortificate, fasolea roșie, iaurtul, caju, năutul.

Sursa: csid.ro