Vă mai amintiți de #faptabunamultaduna? Pentru că din nou avem nevoie de faptă bună și nu de indiferență. Mama unui băiețel minunat, al cărui nume este Iliușa are nevoie de ajutorul nostru. Ea își dorește ca fiul ei, pe care l-a adoptat să rămână în viață. „Sunteți ultima noastră speranță”. 

Iliușa era orfan, a fost adoptat. A primit șansa de a avea o familie, acum doar îi rămâne să lupte cu boala pe care o are, iar acest lucru se poate întâmpla doar cu ajutorul nostru. 

„Viața noastră s-a schimbat cu aproximativ trei ani în urmă când am făcut cunoștință cu un băiețel frumos, care la acea vreme avea doar 1 an și 9 luni. Când privirile noastre s-au întâlnit, ne-am dat seama că el face parte din familia noastră. Din păcate, Iliușa era un copil orfan, cu diverse probleme de sănătate. S-a născut cu o patologie (anus imperforat sau atrezie anală). Timp de aproape doi ani, copilul a folosit o stomă, iar la doi ani ea a fost înlăturată. La acel moment, Iliușa a suferit 5 operații pe intestine. Din cauza anesteziei prelungite și a antibioticelor administrate, băiatul și-a pierdut complet auzul. În 2020, am avut parte de un eveniment fericit – Iliușa a primit un implant Cohlear. În cele din urmă, a început să audă și am fost foarte fericiți”, a declarat mama băiatului. 

„Însă după o nouă operație (a șasea la număr) cu anestezie generală, copilul a început să aibă convulsii și probleme cardiace (tulburări ale ritmului cardiac). Iliușa a început să-și piardă cunoștința, crizele au început să apară din ce în ce mai des. Deja au fost cîteva cazuri de stop cardiac. Bătăile inimii au fost restabilite cu ajutorul unui defibrilator. Nici nu pot descrie cât e de groaznic să vezi cum un bebeluș, care abia începe să meargă independent, care tocmai a început să învețe despre această lume, îndură un asemenea chin insuportabil. Doamne ferește cuiva să treacă prin așa ceva! După ce a trecut investigațiile, s-a decis că băiețelul are nevoie de o nouă operație urgentă, în urma căreia i se va implanta un defibrilator cardiac, fără de care Iliușa nu va putea supraviețui”, mai spune mama copilului. 

„În Moldova astfel de operații nu se fac. Am apelat la diferite clinici din mai multe țări și am primit un răspuns de la Centrul de Cardiologie Almazov din orașul Sankt Petersburg, care este gata să ne primească și să efectueze operația de implantare. Din păcate, suma necesară este foarte mare pentru familia noastră. Pur și simplu nu putem face față fără ajutorul Dvs. Vă rugăm din toată inima să ne ajutați să colectăm suma necesară pentru operație. Ne este foarte frică să-l pierdem, fără el pur și simplu nu ne putem imagina viața”

Nu fi indiferent!

AICI găsești toate detalii pentru a dona! 

 

Distribuie articolul: