Frumusețea femeii e dictată de normele sociale. Diferite perioade au schițat perfecțiunea corpului uman. În secolul XXI, standardele se modifică. Avem modele plus size, care își afișează mândre corpurile, reprezentate ale diverselor rase și etnii. Diversitatea începe să fie acceptată și admirată. Dragă femeie, nu ține cont de trenduri și de standarde dictate, ești frumoasă.

TheList vă invită la o lecție de istorie, datorită căreia vom afla cum a fost perceput un corp feminin perfect în diferite perioade.

Epoca paleolitică

Unul dintre cele mai vechi exemple de artă care au fost descoperite vreodată este, de asemenea, un simbol primitiv al unei femei adorate. Și nu seamănă deloc cu modelele de astăzi. Venus din Willendorf – o statuie realizată undeva între 24.000-22.000 î.Hr. – reprezintă fertilitatea. Sânii mari, șoldurile pline și un stomac sănătos sunt un indiciu al fertilității, fiind un model de frumusețe pentru oamenii din epoca paleolitică. Sculptura demonstrează că „voluptuos și bine hrănit” era idealul acum 25.000 de ani.

Grecia antică

Statuile antice ne arată forma idealizată a artiștilor: șolduri mari, sâni plini și un abdomen nu tocmai plat. Pitagora e cel care susținea că, pentru a fi considerate „frumoase”, fețele femeilor ar trebui să fie perfect simetrice, un standard al frumuseții și în ziua de astăzi

Epoca Renașterii timpurii

Artiștii Renașterii au vrut să se îndepărteze de modestia și valorile religioase stricte ale Evului Mediu. Așa că din 1300-1500, au început să picteze sâni goi care simbolizau fertilitatea și senzualitatea. Femeia ideală avea forme, era palidă, dar cu obrajii ușor înroșiți, iar fața era rotundă. Raphael a recunoscut că majoritatea picturilor sale nu s-au bazat pe modele reale , ci pe imaginațiile sale despre cum ar arăta o femeie frumoasă.

Epoca elisabetană

Regina Elisabeta a fost încoronată în 1558 , dând startul erei machiajului. Regina își vopsea fața și buzele. Rutina de machiaj al reginei a devenit rapid un simbol al bogăției. Cu cât erai mai palid, cu atât statutul tău era mai înalt. Pe atunci, bronzul era un semn al sărăciei și al muncii grele. Cei ce aparțineau clasei superioare își păstrau fața palidă ca simbol al vieții opulente și apartenenței lor la nobilime.

După revoluția franceză la sfârșitul secolului al XVIII-lea

După ce francezii s-au răzvrătit împotriva aristocrației în timpul Revoluției Franceze din 1789, oamenii au vrut să se distanțeze de regalitatea lor dizgrațioasă. Machiajul și rochiile au devenit mult mai simple. Dar pe măsură ce amintirile revoluției au început să se estompeze, iar țara a intrat în secolul al XIX-lea, machiajul a câștigat din nou popularitate. Femeile de la curte se îmbrăcau frumos, lăsându-se admirate. Frumusețea femeii era considerată cea mai mare virtute a sa.

Epoca victoriană

Fustele în formă de clopot, cunoscute sub numele de crinoline, au devenit din ce în ce mai largi, având nevoie din ce în ce mai multe juponuri și chiar cercuri de susținere. În acea vreme, femeile stăteau mai mult pe acasă, având grijă de copii deoarece căsnicia și maternitatea erau considerate de societate în general o împlinire emoțională suficientă pentru femei. Înfățișarea palidă, fragilă și slabă era în vogă.

Machiajul vremii era, de asemenea, incredibil de periculos. Plumbul, amoniacul, mercurul erau ingrediente comune. Iar cei din epoca victoriană nu cunoșteau efectele acestor otrăvuri. Femeile erau pur și simplu dispuse să se otrăvească pentru a arăta mai frumos pentru gustul bărbaților. Într-o lume patriarhală, în care rolul femeii se reducea la a satisface un bărbat, goana după idealul frumuseții a devenit una mortală.

Începutul secolului XX

Fata Gibson a fost o ilustrație a lui Charles Gibson care a definit femeia frumoasă din acele timpuri. De la începutul secolului până la începutul Primului Război Mondial, femeile de pretutindeni au încercat să se potrivească cu desenul. Era palidă, deși nu la fel de pudrată ca anii trecuți. Purta un corset strâns, dar rochiile au fost croite pentru a-i evidenția silueta. Era preferat un bust mare și, deși era încă popular ca fetele să arate puțin rotunde, începe tendința care impune ca femeia să fie slabă pentru a fi considerată frumoasă. Fata Gibson nu era de fapt o persoană reală. Avem încă un caz când standardul frumuseții pentru femei este dictat de imaginația și dorința unui bărbat.

Anii 1920

Fashion 1920 1930

Până la sfârșitul anilor 1910, multe femei aveau un loc de muncă. După război, femeile nu doreau să renunțe la independență. În 1920, femeile au obținut dreptul de vot. Deoarece căpătau un gust al puterii pe care o aveau bărbații, corpul ideal al femeii a devenit o figură mai băiețească. Fetele își doreau să arate slabe, fără forme și își tundeau părul scurt. Fustele au devenit mai scurte, permițând femeilor să se miște, să danseze și, în sfârșit, să se distreze. De aici începe obsesia noastră pentru greutatea corpului. Înainte de anii ’20 , era greu să te cântărești dacă nu erai foarte bogat. Oglinzile de lungime completă erau, de asemenea, incredibil de scumpe, așa că doar cei bogați își puteau vedea trupul.

Anii ’30 și ’40

Marea Depresiune a făcut ca moda să nu mai fie preocuparea femeilor. Din cauza lipsei de resurse, și apoi a raționalizării celui de-al Doilea Război Mondial, femeile au trebuit să fie creative cu hainele lor. Ele modificau costumele bărbaților în ținute feminine. Acest lucru a adus aspectul de umăr căptușit (nu chiar la extrema anilor ’80, dar aproape), creând o figură ascuțită de clepsidră. Tipul de corp ideal  oglindea societatea. Nimeni nu voia să pară subțire – părea prea aproape de a muri de foame – dar o siluetă voluptuoasă era, de asemenea, nerealistă pentru vremea respectivă.

Anii ’50 până la începutul anilor ’60

După încheierea războiului, oamenii aveau chef să sărbătorească și odată cu acea îngăduință a venit o siluetă puțin mai plină. Silueta de clepsidră devenise idealul de frumusețe.  Vedetele de film erau încă foarte slabe, însă aveau sâni voluptoși.

Sfârșitul anilor ’60 până în anii ’90

În anii ’60, cultura a început să se schimbe. Tinerii s-au răzvrătit împotriva modalităților restrictive din anii ’50. Anii ’70 au văzut o mai mare libertate pentru femei, dar corpul slab rămânea să fie idealul. Machiajul și moda promovau un aspect mai natural. Aspectele nu erau la fel de îndrăznețe ca în anii ’60, iar părul era purtat natural și foarte lung.

În anii ’80, a început epoca supermodelului. Femeile trebuiau să fie bronzate, înalte, slabe, dar ușor atletice. Șoldurile au devenit mult mai mici, deși sânii erau încă în vogă. Modelele erau întruchiparea idealului feminin.

 

Tocmai când părea că corpul ideal nu poate deveni mai subțire, au venit anii ’90. Kate Moss a popularizat acel look „heroin chic”. Este ciudat și înfricoșător că atât anii ’90, cât și în epoca victoriană, aveau ca model înfățișare oamenilor, care, la propriu, mureau.

Ce ne-a învățat această scurtă lecție de istorie? În primul rând, că idealul frumuseții feminine e dictat de fanteziile și dorințele bărbaților, din cele mai vechi timpuri până astăzi. În al doilea rând, din cauza modelelor extrem de slabe, multe femei au suferit și suferă de anorexie.

Corpul tău îți aparține și doar tu decizi cum ai vrea să arate.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: