sursa foto: cancan.ro

Deși ne aflăm la mijlocul lunii mai, vremea pare decisă să ne ofere o surpriză rece. Un val de aer polar lovește România, aducând temperaturi mult sub media sezonului și ninsori în zonele montane.

Potrivit meteorologilor, începând de sâmbătă, 10 mai, ora 3:00, și până joi dimineața, 16 mai, ora 10:00, vremea va deveni deosebit de rece în aproape toată țara, cu accent pe regiunile nordice. Maximele vor urca timid doar până la 10–18°C, iar în zonele depresionare sunt așteptate minime negative și brumă.

În Carpații Meridionali și Orientali se anunță ninsori, cu depunerea unui strat de zăpadă. Vântul va sufla cu putere în multe zone – în special în centrul și sudul Moldovei, cu rafale de 50–60 km/h, iar pe crestele montane va atinge viteze de până la 80 km/h.

Nici Republica Moldova nu scapă de vremea rece: pe 9 mai, temperaturile au coborât vizibil. Maximele zilei se opresc la +15°C, iar noaptea se vor înregistra valori de doar +9°C.

Primăvara pare să se retragă, cel puțin temporar, lăsând loc unui tablou hibernal neașteptat.

Distribuie articolul: