Grecia a deschis în mod oficial sezonul turistic, în condițiile în care, în regiunea mediteraneană, există un nivel ridicat de concurență pentru a-i atrage pe turiștii din țările care ies treptat din lockdown-uri. Vizitatorii din UE, precum și din Marea Britanie, Statele Unite, Serbia și Israel, sunt autorizați să viziteze peninsula atâta timp cât au fost vaccinați sau pot prezenta rezultate negative ale testului COVID-19, informează agora.md

De asemenea, Grecia va introduce certificate de vaccinare și va accepta vaccinuri care nu sunt încă folosite în restul Uniunii Europene, a anunțat ministrul Turismului, Harry Theoharis.

Grecia a introdus restricții în luna noiembrie, dar a început treptat să relaxeze măsurile.

Turismul este o sursă majoră de venituri, iar guvernul speră că vizitatorii internaționali vor contribui la susținerea economiei sale aflate în dificultate.

Anul trecut, numărul turiștilor a scăzut, în Grecia, cu 78,2%, ajungând de la un record de 34 de milioane în 2019, la 7,4 milioane în 2020.

În prezent, Grecia speră să recupereze jumătate din nivelul de vizitatori din 2019.

Distribuie articolul: