Fericirea pare a fi scopul suprem pe care îl caută oamenii de-a lungul vieții. O noțiune destul de abstractă și vast interpretabilă, dar care pare să aibă un ingredient principal – faptul că ești mulțumit de viața ta.

Cu părere de rău, societatea noastră, în mare parte, este veșnic în căutarea fericirii sau trăiește așa cum a învățat de la părinți, adică având nu chiar cel mai bun exemplu. Părinții noștri au fost crescuți, la rândul lor, de niște părinți autoritari, care au trecut prin război și foame, prin lipsuri materiale și și-au călit caracterele în vremuri foarte grele.

Așadar, moștenirea sub forma unei educații foarte rigide le-a revenit părinților noștri care ne-au educat pe noi. Noi ce facem?

Copiii noștri au șanse mai mari decât noi și mult mai mari decât bunicii lor să ajungă oameni mulțumiți de viața pe care o au. Și dacă tot cel mai bun exemplu este, deseori, un antiexemplu, am ajuns la concluzia că pentru a crește un om nefericit e de ajuns să:

  1. Critici permanent orice rezultat/alegere/acțiune a copilului. N-are importanță, fie că a luat nota 7 în loc de 9, sau fie că a combinat rochia albastră cu ciorapi roșii, datoria ta de părinte este să te arunci într-un discurs fără capăt în care să descrii cu lux de amănunte cum odorul tău va ajunge să spele wc-uri în loc să devină director de bancă și cum nimeni n-o să vrea să-și lege viața cu o fetiță care nu știe a combina culorile la haine. Ideal ar fi să pui și niște etichete gen prost, incapabil, bun de nimic. Iar pentru ca succesul să fie garantat, fă-o în public.
  2. Aplici violența fizică și/sau verbală. Bătaia e ruptă din rai. Că și pe tine te-au mai flocăit ai tăi și uite că te-ai făcut om. Copilul care nu știe de frica părinților crește destrăbălat și nemernic. De asta, să ai mereu la îndemână Sfântul Neculai din cui și să ameninți cu răfuiala fizică: „când ajungem acasă”. Că doar e mic; și nu-ți poate riposta sau răspunde.
  3. Critici dur aspectul fizic, unele defecte de vorbire sau de alt gen. Cine dacă nu părintele este responsabil de stima de sine a unei viitoare domnișoare sau a unui viitor bărbat? Deci, ești dator să accentuezi aceste aspecte și să-l faci să se simtă cât mai nesigur pe sine.
  4. Scotocești lucrurile personale. Ca un om să se simtă integru, chiar dacă este copil, are nevoie de lucruri și spațiu personal. De intimitate, cu alte cuvinte. De asta, dacă-i găsești cumva jurnalul intim, geanta sau telefonul, nu te sfii să scotocești peste tot, că doar e proprietatea ta acel obiect, că tu i l-ai cumpărat și ai dreptul să inspectezi orice ce-i cumpărat de tine.
  5. Aduci aminte cât mai des de faptul că locuința, mașina, gadget-urile, jucăriile sau cărțile nu îi aparțin. De fapt, nimic din casa voastră nu îi aparține. Distruge-i orice sentiment de siguranță și apartenență, prin ceea că îi amintești constant că nu a câștigat nici un ban, ca să plătească pentru lucrurile pe care i le cumperi tu. Chiar dacă ești obligată să i le cumperi până la majorat.
  6. Ignori. Sentimentul de vinovăție al unui copil crește ca pe drojdie atunci când mama și/sau tata nu îi vorbesc cu orele sau chiar cu zilele. Alimentează-i acest sentiment cât de mult poți, așa vei putea manipula cât încape și vei putea înfrânge orice pornire de răzvrătire a adultului în devenire.
  7. Fii de partea oricui, numai nu de partea lui. A strigat profesoara la școală sau poate chiar l-a și agresat? Cu siguranță a făcut ceva ca să merite acest lucru. A fost numit urât afară sau îmbrâncit la terenul de joacă? Fă-l pămpălău care nu știe să se apere și spune-i că a meritat să fie jignit. În nici un caz nu-i lua apărarea și nu fi de partea lui, altfel vei crește un om incapabil să se apere.
  8. Îi impui alegerile personale. Băiatul tău va merge la fotbal chiar dacă nu vrea. Iar fiica ta va face pian chiar dacă nu are deloc auz muzical și îi place cu totul altă activitate. Insistă, până la pedeapsă. Doar tu știi mai bine ce îi trebuie copilului tău.
  9. Nu-l întrebi și nu ții cont de părerea lui. Da de când copiii au păreri? Vecina de la bloc are, cumătrul din Italia are, orice necunoscut de pe Facebook are și el o părere despre lucrurile ce țin de tine și familia ta. Copilul are voie să aibă păreri numai când va ajunge la maturitate. Numai că, odată ajuns, nu și le expune. De ce oare?
  10. Îi alegi personal prietenii și anturajul. Lasă că știi tu mai bine din ce familii vin destrăbălații aceia cu care bate mingea pe terenul sportiv din fața școlii. Mult mai de treabă sunt copiii vecinilor de la nouă, nu le auzi gura și mereu au numai note de 10. Cu aceia trebuie să comunice, că cine se aseamănă se adună.

Ultimul și, după părerea mea, cel mai important lucru de făcut ca fiul tău sau fiica ta să ajungă client fidel al psihologului este să-i insufli de mic setea de perfecțiune. Așa, ca să dezvolte un comportament nevrotic, să se axeze doar pe neajunsuri și eșecuri și să uite că are doar o viață de trăit și că nu e obligat s-o facă la modul perfect. Căci scopul principal al vieții este să-i mulțumești pe toți, mai puțin pe tine.

P. S. Imediat ce termini de citit acest articol fugi și ia-ți copilul în brațe, chiar dacă e deja cât tine de mare. Spune-i că-l iubești și că ești fericit/ă să-l ai. Și că ești mereu acolo să-l susții necondiționat.

Distribuie articolul: