Rămășițele bărbatului au fost găsite în curtea principalului suspect, Stepan Găină. Imagini de pe camerele de supraveghere arată că Gheorghe ar fi ieșit pentru puțin timp din curtea inculpatului pentru a cumpăra alcool. Informațiile au fost oferite de concubina victimei, Elena Lavrentieva, în emisiunea Life MD Documentary, transmite UNIMEDIA.

„Care este presupunerea dvs, ce s-a întâmplat în curtea lui Găină sau poate cunoașteți deja o versiune oficială?”, a fost întrebată concubina lui Gheorghe – bărbatului care ar fi fost omorât de consătean și dat de mâncare porcilor.

„Nu știu ce s-a întâmplat acolo, pot doar presupune. Pe camera de supraveghere a unui vecin, de pe care am primit filmările se vede cum la ora 17:42 Gheorghe merge la magazin, cu bani, deși el bani nu avea. A cumpărat o sticlă de vodkă și s-a întors înapoi în aceeași direcție, la Găină. După percheziții, îi întrebasem pe polițiști, dacă era alcool acolo, au zis că este destul alcool. Pentru ce atunci l-a trimis la magazin? Presupun că, pentru a pregăti omorul”, a spus Elena Lavrentieva.

„Întâi concubinul dvs a mers la Găină, apoi s-a dus la magazin?”

„Da, la ora 17:42.”

„Dar dvs de la piață la ce oră ați venit acasă?”

„Pe la 9:00.”
„Deci, de la ora 9:00 dimineața până la 17:00 concubinul dvs sa-r fi aflat în curte la Găină. Ați întrebat vânzătoarea în ce stare era Gheorghe când a cumpărat vodkă?”

Era beat.”

„Reiese că dacă cineva ar fi intrat în curtea lui Găină în acest interval de timp sau cer puțin s-ar fi întâlnit cu Gheorghe pe drum l-ar fi salvat.”

„Care a fost intenția lui Găină, dacă luăm în calcul că el a fost cel care i-ar fi luat zilele? De ce l-ar fi trimis pe Gheorghe la magazin?”

„Nu putem ști ce a fost în capul persoanei, putem presupune.”

„Având în calcul psihologia unui infractor, de ce ar fi avut nevoie să-l trimită la magazin pe Gheorghe?”

„Dacă luăm psihologia unuin infractor, cred că nu e corect să trimiți persoana la magazin să o vadă cineva, dacă tu real vrei să o omori. Pot apărea martori. Un infractor care a planificat nu ar trimite victima să o mai vadă cineva, mai ales dacă ultima e în stare de ebrietate și poate s nu mai revină și să nu-și realizeze planul”, a răspuns Igor Barbarov, psiholog.

„Tocmai că îl trimiți ca să îți asigur alibi: „El era pe drum, beat, cine știe ce a pățit când s-a întors, poate a căzut undeva într-un canal. La mine nu e”, a intervenit Victor Coda, avocat.

„În așa situație avem mai multe ipoteze, dar persoana fiind în stare de ebrietate poate povesti mai multor oameni: „Eu mă duc acolo, asta facem”. El e mai deschis și mai puține filtre are în a se exprima. Mai mulți oameni pot s-l vadă cum intră acolo. Nu avem ceva cu precizie, dar în mintea unui infractor ideal, cu cât mai puține proiectoare îl văd, cu atât mai bine. Dacă luăm versiunea de om calculat.”

„De la poarta lui Stepan Găină treci drumul și printre copaci, prin tufari, ajungi la magazin, e la 50 de metri. El nu putea întâlni pe nimeni pe drum”

La 23 decembrie, într-o localitate din Anenii Noi, Poliția a efectuat acțiuni de urmărire penală într-un dosar pornit pe un caz de dispariție a unui bărbat. Potrivit oamenilor legii, în urma măsurilor speciale demarate, ofițerii de investigație au stabilit ca versiune de bază – omorul.

 

Distribuie articolul: