80 funcționari vamali din cadrul Biroului Vamal Centru au participat la activitatea de instruire la tema ,,Integritatea profesională a funcționarului vamal”, organizată cu suportul Centrului Național Anticorupție (CNA).

În cadrul cursului desfășurat de către CNA, funcționarii vamali au fost instruiți cu referire la regimurile juridice ale conflictelor de interese, influențelor necorespunzătoare, cadourilor, denunțării manifestărilor și actelor de corupție, avertizorilor de integritate și cu referire la testarea integrității profesionale.

Totodată, funcționarii vamali au acordat întrebări şi s-au implicat în discuții, manifestând interes pentru consolidarea cunoștințelor în domeniul integrității profesionale.

Instruirea este o continuitate a acțiunilor întreprinse de către Serviciul Vamal, în scopul cultivării integrității profesionale şi a climatului de toleranță zero față de acțiunile de corupție în cadrul Serviciului Vamal.

Distribuie articolul: