Franţa a testat cu succes o versiune modernizată a rachetei nucleare de tip ASMPA – fără încărcătură nucleară, care intră în componenţa aeriană a disuasiunii nucleare franceze, a anunţat Guvernul.

Parisul face acest anunţ în toiul Războiului rus din Ucraina, în timp ce unii observatori se întreabă cu privire la o eventuală escaladare militară a Rusiei.

Ministerul francez al Apărării a anunţat într-un comunicat, miercuri, că ministrul Florence Parly îşi exprimă ”marea satisfacţie după succesului tirului de calificare, de miercuri, al rachetei strategice de tip aer-sol cu rază medie de acţune îmbunătăţită (ASMPA) revovate, fără încărcătură militară”.

Racheta, dezvoltată de (profucătorul francez) MBDA, a fost trasă de un (avion de tip) Rafale, care a decolat de la baza aerană 120 din Cazaux”, în sud-vestul Franţei, precizează ministerul.

”Acest succes marchează intrarea în faza de producţie a rachetei (de tip) ASMPA modernizată, necesar înaintea dării în folosinţă în Forţele Aeriene Strategice ale Armatei Aerului şi Spaţiului şi în Forţa Aeronavală Nucleară a Marinei Naţionale” franceze, precizează ministerul.

Racheta nucleară de tip aer-sol cu rază medie de acţiune (ASMPA) a fost introdusă în serviciu în 2009 şi urmează să fie înlocuită la orizontul lui 2035 cu un sistem de tip aer-sol de nouă generaţie.

Franţa este singurul stat membru al Uniunii Europene (UE) care deţine arma nucleară ce poate fi folosită fie pe submarine nucleare lansatoare de archete (SNLE), fie pe avioane de tip Rafale echipate cu ASMPA.

Sursa: news.ro

Distribuie articolul: