Banii colectați de la părinți pentru fondurile școlii sau clasei ar putea fi considerați “donații”. Ministerul Educației lucrează la un proiect pentru a legaliza aceste colectări de fonduri, transmite realitatea.md

Autoritatea propune un regulament prin care banii să fie transferați instituției doar prin metode electronice. Se va crea un cont special pentru depozitarea acestora, iar resursele nu vor putea fi utilizate pentru a plăti salarii sau servicii.

Instituțiile de învățământ vor trebuie să publice pe paginile web rapoarte despre utilizarea fondurilor.

„Din considerente de transparență și gestiune eficientă a donațiilor colectate, la partea de cheltuieli, acestea se vor reflecta în calitate de „Suport comunitar pentru procesul educațional”, în conformitate cu Clasificația bugetară”, va stabili Regulamentul.

Ministerul Educației precizează că fenomenul de plăți informale în învățământ persistă, fapt constat și în cadrul unui studiu realizat în 2020. Datele de acum patru ani arată că  doar jumătate dintre participanții la cercetare au declarat că în școala în care învață copiii lor există asociații părintești și doar o treime dintre ei au spus că astfel de organizații sunt înregistrate în modul stabilit. Autoritatea consideră că asemenea entități sunt responsabile de tentativele de a oferi statul legal colectărilor informale de bani din școli.

Totuși, nu este clar în ce mod noul Regulament privind „donațiile” va monitoriza faptul că banii sunt transferați benevol de părinți și că nu există presiuni din partea administrațiilor școlilor de a oferi aceste plăți.