Nevoia de estetic a copiilor trebuie satisfăcută încă din fragedă copilărie. Alegerea atentă a cărților cu ilustrații impecabil realizate și cu un text în care cei mici să descopere ceva valoros este o misiune deloc ușoară, mai ales pentru că editurile din Republica Moldova încearcă din răsputeri să reziste situației complicate de pe piață. Dar să lăsăm deoparte tristețea, pentru că vi l-am adus azi pe Floc, o pisică minunată pe care o fetiță cu ochi mari și suflet imens îl găsește și îl adoptă.

Floc este eroul pe care Aliona Bereghici, ilustratoare și scriitoare, îl aduce în dar celor mici, dar și celor mari (de ce aș minți, mi-a plăcut enorm!), amintindu-ne că avem oricând posibilitatea să ne găsim prieteni necuvântători și dragi în imediata noastră apropiere.

Valoarea artistică a acestei cărți, care reprezintă o suită de ilustrații concepute de un penel atât de sigur și într-o cromatică organică, rezidă și în mesajul său: haideți să adoptăm animalele! Haideți să iubim animalele! Haideți să avem grijă de ele ca de niște membri ai familiei cu drepturi întregi.

Într-o lume în care primează interesele personale, iar lumea devine din ce în ce mai egoistă, o astfel de carte are menirea să ne reamintească de cei cu adevărat vulnerabili. Citeam zilele trecute pe un forum cum o persoană motiva abandonul animalelor pe străzi din lipsa banilor, iar în capul meu prima idee apărută a fost: Oare așa faceți și cu un copil?

Prin această povestioară numai bună de citit acum, de sărbători, Aliona Bereghici ne demonstrează că bunătatea este la îndemâna oricui și că a face bine nu este un punct pe lista lucrurilor de făcut, ci o valoare pe care să o inoculăm celor mici, să îi învățăm că putem trăi într-o desăvârșită armonie cu natura.

Dacă nu știi ce să-i dăruiești copilului de Sărbători, atunci trece volumul „Floc” pe listă. Sunt sigură că micul explorator va fi absolut încântat, iar lectura voastră va fi plină de emoții frumoase alături de eroii cărții.

Volumul este disponibil în rețeaua Librarius.

Sursă fotografii: arhiva ilustratoarei.

Distribuie articolul: