Știu că industria alimentară reușește să ne păcălească într-un mare hal, ca niciuna alta! Dăm zeci și sute de lei de fiecare dată când mergem la cumpărături, lăsându-ne amăgiți de promisunea de pe etichetă: acum cu și mai puține grăsimi! Biscuiți fără zahăr, ciocolată fără zahăr, chipsuri din porumb, fulgi din cereale fără zahăr adăugat, cola fără zahăr, biscuiți fără gluten și lista poate continua la infinit…

Dar haide să-ți spun adevărul: gustul perfect al biscuiților tăi fără zahăr trebuie să aibă și el o bază. Nu te mai amăgi că nu-ți încalci dieta, consumându-i. În cel mai bun caz au prea multe grăsimi, pentru a compensa lipsa zahărului, și în cel mai grav, vin cu diverși îndulcitori artificiali (care e deja fapt cunoscut că au repercusiuni grave asupra sănătății).

La fel e și la lactatele fără grăsimi, probabil că au surplus de carbohidrați. La fel e și cu produsele îmbogățite cu proteine. Corpul nostru nu are nevoie de un aport colosal de proteine, căci acestea într-o cantitate prea mare nu fac decât să-l intoxifice, creând acid uric în exces, și chiar constipându-te, în timp.

Ce e de făcut?

Să eviți alimentele ultra procesate. Cu cât te vei apropia de natură, cu atât vei fi mai câștigat! Nu s-a creat încă pizza perfectă, care nu îngrașă, pentru că pizza din definiție vine ca o combinație grea pentru stomac, greu de digerat. Nu te amăgi cu produse keto, nu te amăgi cu lactate degresate, ori mai rău, cu produse pentru diabetici, care nu au zahăr (sunt pentru diabetici, iar dacă nu ai această afecțiune, ele sunt periculoase pentru tine).

Învață-te să te rafinezi alimentar. Bucură-te de dulcele din struguri, banane, mere, pere etc. Alege grăsimile cât mai naturale: nuci și semințe proaspete, nu prăjite. Fugi de produsele cu ambalaje alambicate, cu liste lungi de ingrediente și care doar pretind a fi dietetice. Mergi pe mâna naturii, pe lucrurile ce ți le dă pământul: cereale, boboase, leguminoase etc. și vei fi mult mai sănătos/oasă!

Distribuie articolul: