Postul HBO se află foarte aproape de a da undă verde unui nou serial derivat din serialul „Urzeala tronurilor”. Este vorba de un al doilea prequel care se va axa asupra Casei Targaryen, a informat site-ul Deadline, scrie Agerpres.

HBO, care lucrează deja la o altă producţie derivată din „Urzeala tronurilor” cu Naomi Watts ca protagonistă, este pe punctul de a începe filmările la un prim episod (cunoscut în industrie ca episod pilot) pentru a oferi o impresie prealabilă înainte de a continua cu un eventual serial despre acest al doilea prequel.

Acest nou proiect a fost creat de George R. R. Martin, autorul cărţilor pe care s-a bazat serialul, şi de scenaristul Ryan Condal, cunoscut pentru a fi scris „Colony”.

Al doilea prequel este inspirat din cartea „Fire & Blood” (2018), a cărei acţiune se petrece cu 300 de ani înainte de povestirile din „Urzeala tronurilor” şi se va axa asupra familiei Targaryen, una dintre casele cele mai importante din acest complex şi ambiţios univers de fantezie epică.

Când „Urzeala tronurilor” se apropia de sfârşit, HBO a anunţat până la cinci posibile proiecte derivate din această superproducţie destinată micilor ecrane.

Până acum şi dincolo de un prequel asupra familiei Targaryen, doar unul dintre aceste proiecte a trecut de „faza pilot”: un serial care se petrece cu 5.000 de ani înainte de subiectul original şi în a cărei distribuţie figurează Naomi Watts, Naomi Ackie, Denise Gough, Josh Whitehouse, Ivanno Jeremiah şi Jamie Campbell Bower.

Totuşi, HBO nu a luat încă o decizie finală asupra acestui pilot şi dacă acesta se va transforma până la urmă în primul „spin-off” al „Urzelii tronurilor”.

După difuzarea celui de-al 8-lea sezon anul acesta şi despărţirea de public, „Urzeala tronurilor” porneşte cu 32 de nominalizări şi ca favorit la premiile Emmy, care se vor desfăşura pe 22 septembrie în Los Angeles. „Urzeala tronurilor” are deja 47 de statuete Emmy.

 

Distribuie articolul: