Fluxul informațional din Facebook este cea mai importantă componentă a întregului serviciu. Cu toate acestea, va trece prin schimbări importante. News Feed-ul de pe Facebook a suferit mai multe modificări în ultimii ani și rareori au fost unele pozitive sau benefice pentru utilizatori, scrie Agora.md 

Inițial, când intrai pe platformă, erai întâmpinat de postări noi, atât de la prieteni, cât și de la pagini pe care le urmăreai. Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar oficialii companiei americane pretind că îți afișează postări care sunt mai relevante pentru tine, rareori de la pagini publice.

Trecând peste faptul că Facebook preferă să-ți afișeze în News Feed postări de acum trei zile de la prieteni apropiați, decât unele de azi de la alte persoane, această practică se pare că va deveni și mai agresivă. Anunțul a fost făcut pe blogul oficial al gigantului.

În continuare, se va pune accentul pe postări de la prieteni apropiați, scrie playtech.ro. Pentru că Facebook nu știe cu precizie elvețiană care sunt acei prieteni, va începe propagarea de sondaje pentru a lămuri situația. Informațiile colectate vor fi introduse într-un algoritm automatizat.

„Ne uităm la matrici care ies la iveală din rezultate, unele sunt derivate din faptul că ești etichetat în aceleași poze, reacționezi sau comentezi la aceleași postări sau faci check-in în aceleași locuri. După aceea, folosim acele matrici în algoritmul nostru”, au explicat cei de la Facebook.

Aparent, cea mai mare rețea socială din lume va încercat și mai mult să-ți servească în mod exclusiv postări din partea prietenilor apropiați și a membrilor familiei, în loc să te streseze cu postări de la pagini publice pe care le urmărești. Oficialii Facebook insistă că nu vei vedea mai puține postări de la prieteni sau pagini publice, ci că postările care îți vor trece prin fața ochilor vor fi doar cele mai relevante pentru tine. În final, toate acestea par să facă rețeaua socială și mai capabil să dea dependență, mai mult decât o făcea oricum.

Sursa

Distribuie articolul: