Recunosc că afinitățile mele cu poezia sunt atât de firave încât mereu când trebuie să scriu despre ea resimt un puternic fior de emoție. Mai ales când poezia aleasă îmi atinge dimensiunea spirituală la care lucrez zi de zi. Cu toate acestea, o citesc și vorbesc despre ea cu orice ocazie, mai ales când descopăr autori despre care știu puțin spre deloc. Acesta este cazul Marcelei Benea despre care nu auzisem nimic până editura Cartier nu a lansat, în cadrul Târgului de Carte Bookfest, volumul „Eu sunt cartea”, o antologie de versuri alese din diferite cărți ale autoarei.

Pentru început, trebuie să mărturisesc că poezia Marcelei Benea este atât de cursivă, fluidă, încât te învăluie și te poartă, transformându-te într-un martor care observă creșterea lentă, dar constantă a talentului scriitoarei. Fiecare vers este parte dintr-un mozaic pe care-l plăsmuiește cu fervoare și cu deschidere, amintindu-ne nouă, cititorilor, despre nevoia de spiritualitate:

Când omul singur nu are cu cine

o vorbă schimba

cu Domnul vorbește

adică se află în reculegerea sa

permanentă: tace.

Iar Domnul ascultă ce-i spune telepatic

golul din inima omului singur.

 

Fir amar de nisip înmărmurit între ceruri…

 

Dialog mut, înfiripat

între pustiul profan și deșertul divin:

schimb inopinat de experiență.

 

Fastă, singurătatea de ea însăși se umple:

tăcere neexploatată

comă

fără frați, fără îngeri.

(Poezia „Singurătatea”)

            Marcela Benea explorează dimensiunea teluricului și a oniricului, transformând banalitatea experiențelor zilnice într-o parte din actul creației, fragmentând emoțiile și îmbinându-le:

„Ca un cerșetor moartea

se ține din urma poetului

trăgându-l de mânecă:

scrie ceva despre mine…

Hai, scrie…

Scrie acum –

Mâine va fi prea târziu.”

Poezia „Ca un cerșetor”

            Scriitura din această antologie este atât de temperată, echilibrată, suavă, după cum menționează Lucia Țurcanu în comentariul conex volumului. Și parcă nici moartea nu mai pare atât de dușmănoasă, nici uitarea atât de dureroasă – în tabloul liric al poeziilor lui Marcela Benea ne simțim ca într-un spațiu în care domnește pacea înțelegerii.

Distribuie articolul: