Nichita Dodon, fiul lui Alexandru Dodon — proprietarul unui hotel de cinci stele din Chișinău — a fost eliberat din Penitenciarul nr. 13 și plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

 

Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost adus în fața magistratului Ion Dadu cu solicitarea procurorilor de a-i prelungi mandatul de arest preventiv. Instanța a respins solicitarea și a decis înlocuirea măsurii preventive cu arestul la domiciliu, transmite pulsmedia.md.

Nichita Dodon este cercetat într-un dosar de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit anchetatorilor, el ar fi făcut parte dintr-un grup care, în luna aprilie, a ademenit mai mulți pensionari să investească în criptomonede fictive, prejudiciind peste șapte milioane de lei.

Anterior, Nichita Dodon a mai apărut în spațiul public, după ce pe rețele de socializare au apărut imagini în care acesta șofa prin centrul Capitalei cu o viteză ce depășește 150 de km/h, dar și cum consumă alcool sau împușcă dintr-o armă pe ritmul unei melodii tematice care răsună la volum maxim.

Distribuie articolul: