Interpretă, profesoară de canto-jazz, femeie de afaceri, soție și mamă… probabil ar mai fi calificative pentru carismatica Larisa Busuioc. Artista împlinește astăzi frumoasa vârstă de 50 de ani. Se mândrește cu anii ei, experiența și eșecurile sale, iar pentru asta aduce și un mesaj inspirațional celor care o urmăresc.

Iată ce mesaj puternic a postat interpreta cu ocazia aniversării sale:

„Dacă ar fi să aleg între ai mei 20 și 50 ani, aș alege ultimii…
20 – plină de vise, un corp frumos, un mod de viața zbuciumat, culori vii și multe așteptări pentru următorii 30 de ani 😍
50 – un corp care deja pe alocuri nu-mi mai bucură ochiul, dar pe care îl iubesc. Multe experiențe și vise împlinite, greutăți, lacrimi, zâmbete, fericire. 🌺
Cum sunt acum ? Acum îmi place să privesc atât în urma cât și înainte! Acum sunt fericită și, privind în urmă, am cu ce mă mândri: sunt norocoasă că am întâlnit un soț adevărat și grijuliu! 😍 fericită de copiii mei pe care îi iubesc la nebunie! ❤️❤️❤️, Îmi ador prietenii mei care sunt cei mai adevărați 🤗!
Stimez eșecurile mele care m-au învățat ceva, regretele mele care îmi aparțin, dar care sunt o parte din viața mea .
Dar cel mai important este că am învățat săi fiu recunoscătoare lui Dumnezeu, să simt mai profund și să iubesc . 😍🤗❤️Bine ați venit ai mei 50 ……🤗”, a notat Larisa Busuioc.

Larisa a participat în cadrul proiectului EA.md #CEvreaEA, având atunci 49 de ani.