Unul dintre lucrătorii de la ferma suspectului în mai multe omoruri de la Anenii Noi face dezvăluri cutremurătoare, despre o scenă care i s-a întâmplat, dar care l-a pus în gardă abia acum, după ce s-au descoperit osemintele mai multor cadavre, în curtea bărbatului reținut, scrieUNIMEDIA.

„Mi-a zis când ședeam la el în beci: „Ucide un bomj și cine o să-l caute? Nu are rude, nu are pe nimeni”. Eu nu am înțeles atunci, dar acum cred că venea și rândul meu, eram pus pe listă deja, să hrăneasă porcii și cu mine”, a relatat Petru Ene, în cadrul emisiunii Life MD.

Petru Ene, în vârstă de 65 de ani, spune că nu mai poate dormi, după ce a aflat despre cadavrele descoperite în gospodăriile fermierului. Bărbatul este originar din raionul Sîngerei și a povestit că după divorț, a rămas fără adăpost și a ajuns să consume alcool. Un cunoscut l-a adus în satul Beriozchi, spunându-i că ar putea munci la ferma lui Stepan Găină.

Petru Ene afirmă că a lucrat acolo mai bine de 10 luni, fără a fi plătit, însă avea un program flexibil și primea mâncare și băutură, lucru care la acel moment, îl mulțumea.

Spune că nu a bănuit niciodată că fostul său angajator ar putea fi implicat într-o serie de crime și că dimpotrivă, s-ar fi comportat mereu respectuos cu el.

„Foarte amabil era, un om foarte simplu, nu striga niciodată. Cu mine s-a comportat frumos. Dar acum m-a luat o frică, trebuia probabil să mă ajungă rândul și pe mine. Mi-au spus oamenii: matincă erai gătit să te duci și tu. Al câtelea eram pe listă la el nu știu. Mă duceam, făceam mâncarea pentru porci, serveam câte două pahare de vin și veneam acasă. Se vede că după asta făcea el toate lucrurile”, povestește Petru Ene.

„M-a luat așa o frică, nu pot să dorm. Am auzit prima oară că au scos de acolo trei cadavre. Ieri mi-a spus un băiat că au găsit deja 6 cadavre. Se vede că eu eram pus pe listă deja, să hrăneasă porcii și cu mine. Inițial mi s-a spus că au fost găsiți doi bărbați și o femeie, dar nici nu mă interesează, pentru că mă ia frica. Eu niciodată nu am închis ușa noaptea, dar acum, mă culc și tremur, de parcă el e lângă mine”, mai relatează bărbatul.

Aba după ce au fost găsite oseminte în curtea lui Stepan Găină, fostul lucrător spune că și-a amintit de o replică pe care bărbatul i-ar fi spus-o, într-o seară, la un pahar cu vin: „Mi-a zis când ședeam la el în beci: „Ucide un bomj și cine o să-l caute? Nu are rude, nu are pe nimeni”. Eu nu am înțeles atunci, dar acum cred că se vede că venea și rândul meu”.

Distribuie articolul: