Uneori, un simplu „mi-e dor”, spus persoanei dragi, poate stârni cele mai puternice emoții. Asta demonstrează un nou spot video apărut pe paginile de socializare ale brandului de vinuri DOR care, în ajun de Paște, au rugat 100 de oameni să sune pe cineva drag pentru a le spune „Mi-e dor de tine”. 

Dintre participanții la experiment, un număr semnificativ și-au sunat părinții, câțiva – copiii și nepoții, iar alții – cumetrii, nașii sau colegii de serviciu. Emoțiile au fost diverse pentru fiecare în parte. De la zâmbete și veselie, până la lacrimi și emoții puternice. 

Mesajul a fost și mai emoționant pentru participanții ale căror persoane dragi se aflau peste hotare. 

Întrebați cu ce sinonime ar asocia cuvântul DOR, răspunsurile au fost variate: de la primăvară, dragoste nemărginită, până la răspunsuri ce s-au redus la lacrimi de fericire. 

DOR este un brand de vinuri autohton al vinăriei Bostavan, promotor al valorilor naționale și medaliat în cadrul celor mai prestigioase concursuri internaționale de vinuri, precum: Decanter Asia Wine Awards, Decanter World Wine Awards, International Wine Contest Bucharest, International Wine & Spirit Competition, Challenge International du Vin și altele. Vinăria Bostavan, la rândul său, este unul dintre liderii industriei viti-vinicole și unul dintre cei mai cunoscuți exportatori din Republica Moldova. Având piețe de desfacere în peste 25 de țări precum România, Polonia, Cehia, Ucraina, Rusia, Statele Unite, China, Coreea, Japonia și multe altele, fiind lider de export în Europa Centrală și de Est.

Urmăriți experimentul în filmulețul de mai jos.

P