Recent, artista americană și-a lansat propria linie de produse de îngrijire și deși tenul ei arată impecabil la ai săi 51 de ani, internauții au găsit un motiv în plus să o critice. 

Multă lume se întreabă dacă Jennifer Lopez a apelat la medicul estetician. La 51 de ani, tenul ei arată impecabil, lucru pe care mulți îl atribuie injecțiilor cu Botox. Chiar recent, un internaut a comentat la una dintre fotografiile postate de JLo pe social media, spunând că diva apelat cu siguranță la medicina estetică.

„LOL! Este doar fața mea!!! Pentru a nu știu câta oară, nu mi-am făcut niciodată Botox, alte injecții sau operații! Încearcă să fii pozitiv și bun cu ceilalți. Asta te va face să fii la rândul tău mereu frumos și tânăr”, a răspuns Jennifer Lopez.

JLo promovează în prezent linia de produse de skincare care îi poartă numele. În acest sens, a postat pe rețelele de socializare imagini în care apare complet nemachiată. De asemenea, le-a împărtășit fanilor rutina sa de beauty.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Jennifer Lopez (@jlo)

Vedeta spune că până în prezent nu a simțit să apeleze la injecții cu Botox. Preferă o rutină de beauty cu produse care dau rezultate. Mai exact, creme și serumuri pe bază de acid hialuronic și vitamine.

Sursa: ADPM

Distribuie articolul: