Fiecare mamă, măcar o singură dată, a primit remarca de genul „cum poți să te plângi că ți-e greu, dacă ai așa un puiuț”. Pentru mine o astfel de remarcă e aidoma unui red flag, un trigger care îmi vine să expediez politicos persoana exact unde îi e locul, pe canapeaua părerologilor. Și acest text este un soi de manifest în care îndemnul principal ar fi: „Nu romantiza maternitate!”.

Este lucru știut, pentru unele femei maternitatea este un adevărat deliciu, încă de la conceperea copilului, pe când altele cad pradă unei depresii crâncene și nu pot ieși din ea, uneori, chiar și medicamentos. În ambele cazuri, nu se va pune la îndoiala calitatea de mamă. Ambele mame sunt la fel de bune și de grijulii față de un copil.

Ecuația romantizării maternității pornește, mai mereu, de la copil, de la necesitățile sale exclusive, pe când o mamă încet, dar sigur, se estompează în fundal. Și când tribul mamelor perfecte, care, de cele mai dese ori, au în spate bunici, bone sau creșe, mereu machiate și radiind de o fericire pe care o intuiesc majoritar mimată, se face simțit, lucrurile o pot lua razna.

Și pentru că am fost mai mult pe baricadele mamelor care ies dintr-un burnout în altul, hai să vă las trei motive de ce nu ar trebui să romantizați maternitate:

  1. Nu toate femeile au instinct matern din primele clipe de viață ale fătului

Știați că instinctul matern nu este altceva decât un mit, un soi de credință de afiliere între mamă și copil? Intuiesc că probabil voi distruge multe castele de nisip, dar conform studiului Robson & Kumar, din 1980, peste 40% dintre mamele care nasc prima oară și peste 25% dintre cele nasc a doua oară au demonstrat o indiferență totală în primele clipe când și-au luat copiii în brațe. Până să aruncați cu pietre, haideți să vedem ce reprezintă o naștere naturală în sine. Conform studiilor medicale, durerea resimțită la naștere e similară unei fracturi complete de bazin. Dacă e să gândim logic, oamenii cu fractură de bazin rămân invalizi, de cele mai dese ori. Și cum se simte o femeie care, de exemplu, a avut un travaliu de peste 20 de ore și dureri inimaginabile? Cred că puteți face concluziile de rigoare.

  1. Fiecare copil este absolut diferit

Din propria mea experiență, copilul poate fi chiar el însuși foarte diferit de la o fază de creștere la asta. Poate să doarmă sau nu în primele luni de viață, să schimbe ziua cu noaptea sa să facă isterii nemaipomenite. Ce simte o mamă în acele clipe? Vă zic eu: neputință.

  1. Copilul nu este sensul vieții

Da, a avea copii e covârșitor, emoționant, complex, dar, câteodată, foarte complicat. Mecanismele lor de supraviețuire sunt triggere pentru mame și ne împing limitele la maxim, iar dacă mamele au avut până atunci o viață social activă, atunci s-ar putea simți prinse în capcana rutinei.

Să ne înțelegem, acest text nu blamează femeile care savurează maternitatea, ci le amintește că uneori empatia lor se poate măsura altfel decât a judeca femeile cărora acest eveniment le răstoarnă viața cu susul în jos. Și, nu uitați, maternitatea nu e competiție pentru rolul de cea mai perfectă mamă, ci un proces de creștere a copiilor cât mai sănătos posibil.

Distribuie articolul: