Se zice că într-o relație de prietenie nu sunt secrete. Sau cel puțin, nu ar trebui să fie. Atunci care sunt regulile nescrise, după care ar trebui să se conducă cele două persoane? Îți pui niște limite, ori lucrurile ar trebui să vină de la sine? Chiar și dacă există diferențe de opinie referitoare la o problemă/situație anume, ce faci? Cum rezolvi problema într-o situație de conflict și menții relația?

E bine să ai prieteni. Asta e indiscutabil. Ai cu cine vorbi, ai cu cine ieși în oraș, la un teatru, la o plimbare; să ceri un sfat, respectiv, ți se dă un sfat. În aparență, totul e bine și frumos. Când există o comunicare reușită și te înțelegi bine, realizezi, undeva în subconștient că nu e nevoie de reguli. Totul vine de la sine și e minunat!

Dar ce se întâmplă când apare o problemă de comunicare? Cum rezolvi conflictul?

Prietenia dintre două persoane poate dispărea când intervine lipsa de comunicare, ori distanța fizică. Înțeleg că migrația cetățenilor noștri în alte țări este una forțată, dar acesta e un motiv să nu mai vorbești cu prietenii care au rămas aici, în Moldova? Dispare prietenia doar pentru că nu te întâlnești fizic? Este evident faptul că odată plecat în Franța, Marea Britanie, ori Germania e vroba deja de alt mediu, altă cultură, îți faci prieteni noi, dar…

Se pare că această distanță influențează negativ relația dintre două/doi prietene/prieteni. La un moment dat, scrii și nu ți se mai răspunde. Ori ți se zice că e ocupat/ă la moment și este rugămintea să nu fie supărare. Ok, nicio problemă! Înțeleg că scris într-un moment prost. Dar este așteptarea asta să se revină cu un mesaj. Și nu se revine. Și tot așa, îi scrii de câteva ori, cu mesaje de prietenie și din suflet. Iar feedback-ul este mereu același: „Scuze, sunt ocupată. Sper că nu te superi?”

Oricât de ocupat ai fi, cred că e politicos să revii cu un mesaj când te eliberezi. Chiar dacă asta ar presupune să scrii a doua – a treia zi. De ce nu, chiar și a cincea zi.

Într-un context, am fost întrebată zâmbind: „Mai ții legătura cu X? Știu că sunteți prietene.”

Din păcate nu mai vorbim. I-am scris de câteva ori și mi s-a zis că e ocupată. Dar nici nu a mai revenit. Când vezi că omul nu-și dă interesul, dispare prietenia…

Ești sunat doar când este nevoie de tine. Nu vorbești cu așa-zisul/a prieten/ă doi – cinci ani, dar te invită la nuntă. Și încă se supără pe tine că refuzi invitația.

Altă situație: mergi la nuntă unui prieten, ca ulterior să auzi cu urechile tale cum ești acuzat/ă că ai pus pe masă o sumă de bani foarte mică.

Ori când dorești să faci ceva și decizi să nu-i spui acel fapt celei mai bune prietene… E grav? Este o limită între prieteni, ori ba? Spunem toate detaliile din viața noastră, ori mai păstrăm ceva pentru noi înșine pentru că așa vrei tu să nu spui, să vezi tu mai întâi ce se poate întâmpla?

În cazul în care există supărare că prietena ta cea mai bună/prietenul tău cel mai bun ascunde de tine o informație, ce faci? Te simți supărat/ă și țipi în gura mare de ce nu ți s-a spus, lansând tot felul de acuzații, ori reacționezi cu calm și cu demnitate?

O prietenie de o viață poate să înceteze după o ceartă fără motiv.

Faci cunoștință cu un băiat. Tot bine și frumos până în momentul în care cea mai bună prietenă a ta, în loc să se bucure pentru tine că ai cunoscut pe cineva, strigă în gura mare de ce a venit băiatul la tine și ei nu i-ai spus?

Unde e greșeala? Este obligatoriu să-i zici prietenei tale că ai făcut cunoștință cu un băiat și vine la tine în ospeție? Sau din contra, să te bucuri că a cunoscut pe cineva și o încurajezi?

Care sunt limitele prieteniei, totuși? Ești obligat/ă să spui totul? Este loc de tăcere într-o relație de prietenie? Vrei mai întâi să vezi tu ce se va întâmpla cu băiatul acela, și pe urmă spui? Chiar dacă explici de ce ai procedat așa, este loc de scuzele de rigoare, ori ți se zice pe ton acuzator că trebuia să zici tot?

Fiecare dintre noi avem o intimitate a noastră și preferăm să ținem unele informații doar pentru sine. Cel puțin pentru moment. Nu e nimic rău în asta. Indiferent că e vorba de un nou job, ori un nou partener. În contextul în care ai câteva prietene apropiate, e în regulă să discuți cu o prietenă pe anumite subiecte, dar poate că pe alte subiecte te simți inconfortabil încă să le deschizi. În schimb, cu o altă prietenă discuți liber pe alt gen de subiecte. E ceva firesc să ai discuții diferite cu prietenele tale. Și sunt de părere că dreapta nu trebuie să știe ce face stânga.

Un prieten adevărat e cel care te corectează și îți spune dintr-o parte cum stau lucrurile. Într-un mod diplomatic, dar alege să-ți spună, atunci când gafezi. Pentru moment, ca prima reacție, poate e și firesc să existe supărare, dar e important să treacă rapid și să apreciem observația făcută. Și să mulțumim, de ce nu?

Și e bine să existe prietenie între prieteni, nu doar la bine, dar și la rău. Iar o vorbă spusă la timp, cu explicațiile de rigoare, duce la evitarea problemelor și menține relația. Un cuvânt spus la timp poate face minuni!

Mi-a plăcut ce a spus pictorul și poetul englez William Blake: „Este mai ușor să ierți un dușman decât să ierți un prieten”.

Sursa imaginii: stiridirecte.ro

Distribuie articolul: