Despărțirea lui JLo de Alex Rodriguez a fost o adevărată „surpriză” pentru fanii cuplului, cărora nu le venea să creadă că cei doi și-au spus adio. Mai mare le-a fost mirarea când, la doar câteva săptămâni după anunțul separării, au apărut zvonuri precum că diva latino s-ar fi întors la fostul său iubit, de acum aproape două decenii. Și dacă până în prezent, unii au avut dubii, iată că imaginile captate weekendul trecut demonstrează că totuși Jennifer Lopez și Ben Affleck au petrecut ceva timp împreună.

Zilele trecute Jennifer Lopez și Ben Affleck au fost surprinși călătorind împreună către o destinație turistică din Montana, locație preferată de actor și… fosta sa soție, Jennifer Garner.

Cei doi au fost filmați și fotografiați, mai întâi deplasându-se în doi cu mașina, iar apoi luând avionul privat pentru a ajunge în Los Angeles.

Greu de crezut, dar imaginile vorbesc de la sine.

Jennifer Lopez și Ben Affleck au fost unul dintre cele mai îndrăgite și mediatizate cupluri la începutul anilor 2000. Cei doi au avut o relație începând cu 2002 și până în 2004, logodindu-se și ajungând să se despartă cu doar câteva zile înainte de nuntă.

Sunt sau nu sunt iubiți se va afla cu timpul. Până atunci nu ne rămâne decât să fim martorii unei reuniuni, cel puțin, curioase.

 

Distribuie articolul: