Avocații fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, au atacat verdictul prin care acesta a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru accidentarea mortală a unui adolescent.

Apărarea cere achitarea totală, susținând că inculpatul este nevinovat. Prima ședință la Curtea de Apel a fost stabilită pentru data de 7 aprilie.


Între timp, mama lui Mihăiță, băiatul de 14 ani care și-a pierdut viața în tragicul accident de la Boldurești, a reacționat la reluarea procesului.

„Când am crezut că totul s-a sfârșit, primesc o scrisoare în care sunt anunțată ca o luăm iarăși de la capăt. Pentru cei care mă judecă că am luptat pentru ca Ciochină să-mi dea bani, veniți să vă dau și vouă, că mie mi-a dat prea mulți. Lupt pentru fiul meu, lupt pentru inima mea care astăzi trebuia să fie absolvent, să mă bucur de succesele lui, însă din cauza unui criminal acest îngeraș de copil mă așteaptă la margine de cimitir. Dacă am greșit cu ceva, voi fi judecată doar de Dumnezeu și nu-mi pasă ce vorbesc unii pe la spatele meu. Cine are curaj, îmi poate zice totul în față. Însă, sincer, nu doresc la nimeni că să ajungă să strângă în brațe crucea copilului său, pentru că mai mare durere nu există pe acest pământ”, a scris Raisa Ciurel pe rețele.

 

Distribuie articolul: