Legendarul actor de Oscar, cel care a fost primul care i-a dat viață personajului 007, James Bond, Sir Sean Connery s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 90 de ani. Anunțul a fost făcut de către fiul acestuia.

Fiul actorului, Jason Connery, a dezvăluit că Sir Sean s-a stins în somn, în reședința din Bahamas, potrivit BBC, menționând că persoanele dragi lui i-au fost alături. Acesta a mai spus că actorul era bolnav de ceva vreme, dar nu a precizat ce afecțiune avea tatăl său.

„O zi tristă pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit pe tatăl meu și o pierdere tristă pentru toți oamenii din întreaga lume care s-au bucurat de minunatul dar pe care l-a avut ca actor”, a mai adăugat el.

Sir Sean Connery a fost denumit cel mai bun dintre actorii care l-au jucat vreodată pe „James Bond”, acesta primind rolul de șapte ori. Printre premiile importante pe care le-a câștigat de-a lungul carierei sale se numără Oscar, Bafta și Globurile de Aur.

Sursa: BBC