În anul 2022, numărul copiilor săraci a crescut. În mediul rural, patru din zece copii trăiesc în sărăcie. Datele referitoare la evoluția fenomenului din anul precedent vor fi prezentate de Biroul Național de Statistică peste o lună. Sărăcia nu se limitează doar la lipsa hranei; are multiple aspecte. În timp ce procentul copiilor în nevoie a crescut, intervențiile și alocațiile guvernamentale au redus acest fenomen doar cu cinci la sută.

O copilărie trăită în sărăcie poate avea repercusiuni pe termen lung, de aceea este crucial să se întrerupă acest cerc vicios cât mai devreme. În această săptămână și înainte de ea, am interacționat cu mai multe familii care se confruntă cu dificultăți financiare. Am întâlnit în principal familii care luptă din greu pentru a-și asigura copiilor un trai mai bun, dar am descoperit și cazuri de resignare.

În raionul Călărași, ca de altfel ca și în alte raioane din țară, sărăcia amenință tot mai mult familiile nevoiașe. În această categorie se află și Oxana, o mamă a trei copii, din satul Buda, care cu greu reușește să se mențină pe linia de plutire. Băiatul cel mai mare al familiei, deși are probleme de sănătate, reușește să meargă și la muncă.

„El e bolnăvior. Îi primesc pensie, dar e până la 18 ani, dar după 18 ani trebuie să-l trec după dânsul, că nu are dreptul. – Dar cum se descurcă la lucru? – Se duce cu băieții liniștit, n-am… Îl sun, mă sună, mamă ce faci? Nam așa probleme să-mi umble copii pe drumuri. – E greu? – Dacă dau numai doi din mână, e greu. Lucrez și eu la o femeie aici în sat”.

Oxana împreună cu soțul și copiii au locuit, până acum câțiva ani, la părinții ei. Casa în care sunt acum au primit-o în dar.

„Am îngrijit de un om bolnav și am îngrijit de dânsul până a decedat. Și au venit oamenii ceia și și-au făcut o pomană, au zic că nu vor să o lase așa, au scris-o pe noi, că am îngrijit de dânsul, au zis să avem grijă la cimitir, să-i facem oleacă de praznic”.

Chiar dacă problemele lor cu banii sunt destul de mari și abia se descurcă de la o lună la alta, Oxana nu s-a gândit niciodată să-și țină copiii acasă sau să îi trimită la muncă, în detrimentul studiilor. A înțeles că școala e singura lor salvare.

„- Dacă Doamne ferește ceva să se îmbolnăvească, îi lăsam acasă, sunam la școală, la grădiniță, da așa, ca să șadă copilul acasă, niciodată. Nu a fost copilul acasă șă-mi șadă mie, îl fugărim la școală, nu-i lăsam acasă eu, deloc. Eu n-aveam răbdare cu dânșii să se ducă acasă la școală. – Dar le place să-nvețe? – E, cam greu, nu vrea să-nvețe, dar măcar să fie la școală acolo, nu să șadă acasă. – Dar de ce nu vor să învețe? – Cum, cel mai mititel învață”.

Articolul întreg îl puteți citi Aici.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: