Mai multe benzi pentru transportul public, parcări „park & ride” la intrările în oraș și stații noi de troleibuz la periferie și lângă spitale: Chișinăul își regândește mobilitatea. Planul prevede inclusiv o rută expres, posibil și nocturnă, între Aeroportul „Eugen Doga” și centrul Capitalei.

 

Planul a fost prezentat în ședința Consiliul Municipal Chișinău din 19 decembrie și stabilește direcțiile de dezvoltare a sistemului de transport al orașului până în anul 2030. Documentul strategic a fost elaborat în cadrul proiectului european Move it like Lublin, finanțat integral de Uniunea Europeană, și implementat de Primăria Chișinău în parteneriat cu municipalitatea orașului Lublin, transmite  moldova1.md.

Șeful interimar al Direcției Mobilitate Urbană, Dorin Ciornîi, a precizat că planul a fost realizat de un consorțiu internațional de companii de consultanță, costurile fiind acoperite integral din bugetul proiectului european.

„Rolul planului de mobilitate urbană durabilă constă în dezvoltarea și fundamentarea unei strategii coerente de investiții în sectorul transporturilor, cu obiectivul de a crea un sistem multimodal, integrat și eficient”, a declarat Ciornîi.

Potrivit autorităților municipale, o particularitate a PMUD este abordarea integrată a tuturor modurilor de transport, corelată cu siguranța rutieră, dezvoltarea urbană, protecția climei, reducerea poluării aerului, noile forme de mobilitate și digitalizarea.

Documentul va servi drept cadru de referință pentru planificarea investițiilor și stabilirea acțiunilor prioritare în domeniul transportului public și al infrastructurii rutiere.

În cadrul dezbaterilor din CMC, consilierul Partidul Mișcarea Alternativa Națională, Corneliu Pîntea, a solicitat clarificări privind corelarea PMUD cu Planul Urbanistic General (PUG), aflat în proces de elaborare. Managerul Centrului de Monitorizare a Traficului, Vladimir Butîrschi, a precizat că PUG-ul urmează să fie finalizat până în 2027, iar PMUD este valabil până în 2030, cele două documente suprapunându-se pe o perioadă de aproximativ trei ani.

Referitor la benzile dedicate transportului public, Dorin Ciornîi a menționat că, până în prezent, municipalitatea a amenajat aproximativ 50 de kilometri, iar pentru anul viitor sunt planificați încă 10–15 kilometri, accentul fiind pus pe conectarea traseelor existente. În ceea ce privește accesul maxi-taxiurilor și al taxiurilor pe aceste benzi, oficialul a precizat că decizia necesită modificări legislative la nivel național.

Consilierii municipali au discutat și problema transportului de noapte spre aeroport, în contextul tarifelor ridicate practicate de taxiuri. A fost propusă analizarea unei rute expres nonstop, având în vedere că troleibuzul nr. 30 circulă doar până în jurul orei 23:00.

„Orice propunere este binevenită și va fi examinată”, a declarat Dorin Ciornîi.

Un alt subiect a vizat siguranța pietonilor. Potrivit Direcției Mobilitate Urbană, doar în acest an au fost amenajate 20 de treceri pietonale supraînălțate, considerate mai eficiente decât denivelările clasice. Proiectul va continua și în anii următori.

PMUD mai prevede intervenții asupra podurilor din capitală, inclusiv lucrări de conservare la podul de pe strada Ismail, precum și extinderea transportului public în zone slab deservite, cum ar fi Buiucanii Vechi.

De asemenea, este analizată amenajarea unei stații de troleibuz pe strada București, mai aproape de Spitalul Clinic de Urgență, pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusă.

Totodată, autoritățile municipale au anunțat că, pentru anul 2026, sunt planificate cel puțin trei parcări de tip „park and ride” la intrările în Chișinău, menite să reducă traficul din interiorul orașului, fondurile necesare fiind deja alocate.

Distribuie articolul: