Când am întrebat-o pe Diana Decuseară cum a ales actoria am primit cel mai frumos răspuns posibil – a fost atracție la prima vedere, iar acum nu își poate imagina viața fără scenă, spectatori și aplauze. O puteți vedea în fiecare săptămână pe scena teatrului Național „Mihai Eminesu”, dar și în fiecare weekend la „Ora de Ras”, unde interpretează roluri cu adevărat savuroase. 

Vreți să o vedeți pe actrița Diana Decuseară Onică pe scena teatrului „Național Mihai Eminescu?” Accesează aici

Am provocat-o pe Diana la un interviu despre carieră și familie, iar rezultatul este unul plin de sinceritate și iubire față de artă.

Actoria te-a ales pe tine sau tu pe ea? Când ți-ai dat seama că vrei să îmbrățișezi această profesie?

„Nu știu…chiar nu știu cum am ajuns la teatru și de ce am ales să fiu actriță. Sinceră să fiu, cred că, pur și simplu, așa a trebuit să fie, așa s-a întâmplat. Dacă e să vorbesc despre ceea ce voiam eu să fiu când o să mă fac mare, precum se spune, ar fi trebuit să mă fac pianistă.

Cânt la pian de la 6 ani. Eram elevă la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” și mă pregăteam intens să dau admiterea la Conservator. Era o decizie luată așa din inerție, dar dintr-o dată „mi s-a pus pata” pe teatru. Am fost pasionată de teatru  mereu, părinții mă duceau des la spectacole, dar nici prin cap să-mi treacă să iau o decizie lucidă de a face o carieră în acest domeniu.

Am noroc de părinți minunați care m-au lăsat să-mi urmez drumul, oricare ar fi fost el. Mama a crezut mereu în mine și m-a susținut în toate. Astăzi ea este unul din criticii mei cei mai exigenți. Deci nu știu cine pe cine a ales, eu-actoria sau ea pe mine, dar o simt așa ca pe un abțibild care se ține de întreaga mea viață.” 

Îți mai aminteșți care a fost primul tău rol și cum a fost pe scenă?

„Am fost angajată în spectacolele de la „Teatrul Național M. Eminescu” încă din anul trei de facultate, făceam figurație în câteva spectacole, dar primul meu rol ca și actriță angajată a fost cel al doamnei Mărunțache din spectacolul „La Grandi Flora” de Gib Mihăescu în regia lui Sandu Vasilache. Îmi amintesc foarte vag de acea primă experiență. Țin minte că eram tare emoționată, sufeream de un exces de zel, voiam să fiu bună, să joc bine….făceam sport dimineața, apoi îmi antrenam dicția, vocea. Era un rol secundar și aveam în total de jucat două scene, mie mi se părea însă pe atunci că ăsta e rolul vieții mele.”

Ai devenit și mai îndrăgită datorită personajelor pe care le interpretezi la „Ora de Ras” și în special cel al Maiei Sandu. Te-ai întâlnit vreodata cu ea, ți-a spus ceva?

„Cred că mi s-a întâmplat de căteva ori să fim în acelaș loc, fie că era o sală de teatru, fie că era o recepție, dar nu am îndrăznit niciodată să mă apropii și să intru în discuție, nu știu cum, parcă nu era momentul potrivit, o vedeam mereu discutând cu cineva sau în activitate și nu mi-am permis să o întrerup.

Știu că a fost în sală la cel puțin, unul din concertele „Orei de Ras”, iar ulterior, Anatol Durbală a primit un mesaj de la ea. Nu era critică sau supărare. Era un mesaj de susținere, formulat în virtutea unui simț al umorului foarte fin.”

Am observat că ai și o voce foarte frumoasă, te-ai gândit vreodata să faci ceva și cu acest talent?

Mulțumesc, eu mai cânt așa din când în când. Cânt în câteva spectacole ale teatrului. În anii de studenție mai câștigam un ban cântând serile prin localuri. Studiile muzicale mă ajută adeseori să câștig o bucată de pâine.

Acum suntem în repetiții pentru un nou spectacol și regizorul Petru Hadîrcă mi-a dat o provocare total diferită decât cele pe care le-am avut până acum. Se pare că va trebuie să cânt live câteva doine în spectacol. Ori genul ăsta de muzică e mai specific așa și nu prea l-am cunoscut până acum. Ei bine, acum stau mereu cu căștile în urechi, fie că sunt în transport, fie că sunt acasă, la bucătărie și asimilez melizmatica cântecului popular. Sper să-mi iasă….”

Care este dorința ta cea mai mare în ce privește cariera?

 „Visez să fac film! Am gustat puțin din această artă, dar nu i-am savurat gustul cu adevărat. Mi-aș dori mai multe coproducții cu teatrele de peste hotarele țării noastre. Anul trecut am avut o asemenea experiență. Am jucat alături de actorii de la Tîrgu-Mureș și a fost frumos. În general, la cât de„bine” e plătită meseria asta, să faci azi o carieră de teatru într-o Moldovă ca a noastră e un mare lux…” 

Ai niște copii superbi, să fie sănătoși. Crezi că îți vor călca pe urme?

„Mulțumesc! Nu știu, dar o să le respect alegerea, oricare ar fi ea.Copiii mei cresc în culisele teatrului. Teatrul e a doua casă pentru ei, îl iubesc așa cum e, cu bune și rele.

Mircea, mezinul familiei  la cei 2 ani și jumătate pe care îi are cunoaște toți portarii teatrului, mașiniștii, costumierele. Îi salută pe toți. Aceștia l-au legănat adeseori când eu eram în scenă. La fel a fost și cu Bianca și Iana. Fetelor le-am oferit posibilitatea să încerce mai multe domenii de activitate. Au făcut și dans  și muzică și ore de teatru, acum fac sport intens.

Școala și antrenamentele le iau cam tot timpul, dar le place și chiar avem si rezultate bune, ne-au adus aurul de la competițiile din Ucraina și România.Vestea cea mare este că imediat ce se încheie anul scolar vor fi antrenate  în repetiții pentru noua montare a Teatrului Național. Regizorul Petru Hadîrcă a venit cu această propunere. Mă gândeam că va fi o reacție de genul „am obosit, vrem vacanță”  sau poate vor negocia ceva în schimb….Nici pe departe! A fost o explozie de emoții de bucurie:„Da! Da! Da! cînd începem?”. Așadar, pe 29 si 30 iunie poftiți la premieră la „Teatrul Național Mihai Eminescu”. În scenă vor fi actorii teatrului și copiii teatrului.”

Sursa foto: facebook 

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: