Intervențiile de deszăpezire și combatere a lunecușului pe drumurile naționale vor putea fi urmărite în timp real prin intermediul unei platforme digitale. Administrația Națională a Drumurilor (AND) a instruit reprezentanții unităților teritoriale S.A. „Drumuri” pentru utilizarea noului sistem.

Platforma a fost prezentată în cadrul unor sesiuni de instruire desfășurate în nordul, centrul și sudul țării. Aceasta va permite centralizarea informațiilor și o coordonare mai eficientă a intervențiilor în sezonul rece.

Prin intermediul sistemului, unitățile teritoriale vor raporta în timp real numărul utilajelor și al angajaților mobilizați, starea carosabilului, sectoarele pe care s-a intervenit și cantitățile de sare tehnică utilizate pentru prevenirea lunecușului.

Intervențiile vor fi stabilite în funcție de starea drumurilor, condițiile meteorologice și intensitatea traficului, prioritate urmând să aibă sectoarele cu risc sporit.

Potrivit AND, din 16 noiembrie, Serviciul Operativ va funcționa non-stop, iar echipele teritoriale vor raporta prin platformă lucrările efectuate.

Reprezentanții instituției susțin că noul sistem va facilita monitorizarea intervențiilor și coordonarea echipelor, astfel încât drumurile naționale să rămână practicabile pe timpul iernii.

Distribuie articolul: