De câte ori ai auzit dezbateri la subiectul infidelității masculine sau feminine? Cu siguranță, ai măcar un prieten care a depășit (sau nu) situația dată, ți-a împărtășit trăirile și modul în care a trecut prin experiența neplăcută de a fi înșelat, sexual sau sufletește.

Am văzut cu ochii mei cum se destramă familii din această cauză. Cupluri tinere în care și-a făcut loc rutina, cupluri obosite în care și-a făcut loc un copil/doi/trei, cupluri care încă nu au jucat nunta sau cele care au ajuns la nunta de argint sau poate chiar de aur. Despre fenomenul acesta s-au scris cărți, s-au făcut filme și psihologii au emis zeci de mii de studii care despică firul în patru în cadrul acestei probleme.

Mult mai puțin se vorbește despre infidelitatea față de sine. De ce? Fiindcă e o chestie care nu se vede. Fiindcă e un lucru ce se întâmplă treptat, practic pe neobservate. Și fiindcă nu ai pe cine da vina. Lucrurile astea sapă undeva foarte adânc în fiecare dintre noi.

Fiecare om trăiește după un set propriu de valori și principii. Unele sunt luate de acasă, din familie, altele sunt construite pe parcursul vieții, sub influența anturajului sau fără influența nimănui. De tare multe ori, ceea ce înveți acasă devine modul tău de trai, dar se întâmplă că aceste două concepte să devină diametral opuse.

Știi de ce nu îmi place mie să merg la întâlnirea cu absolvenții? Fiindcă vreau să-i păstrez pe acei ce mi-au fost colegi așa cum i-am știut când a sunat ultimul clopoțel. Pe colega de bancă vreau s-o văd jurnalistă cu acte în regulă, așa cum și-a dorit, nu numărând facturi într-un birou închis. Pe băiatul plin de viață care zicea că vrea să devină comentator de meciuri de fotbal să-l văd tot așa gură – spartă și glumeț, nu cu privirea stinsă. Cuplul care s-a iubit nebunește să fie împreună, nu fiecare băgat până-n gât într-o căsătorie în care este cum vrei, numai fericit nu.

De dragul cuiva, sau în numele a ceva, tare des ajungem să dăm cu piciorul în propriile vise și aspirații, ajungem să cedăm principii de viață, după care ne-am condus mereu. Merită? Eu zic că nu.

De exemplu, toată viața ți-ai dorit să trăiești pe malul mării, să devii creator de modă sau să călătorești prin lume și să faci fotografii. Ai investit mult, ai muncit, ești la un pas de a te muta aproape de visul tău, uite – uite îl atingi cu mâna. Și aici apare Ionel sau Mărioara care îți spune că dacă mă iubești și vrei să fim împreună, lasă tu visarea și haide să trăim așa cum trăiesc toți. Aici vine și mama sau tata, sau o prietenă căreia ideea că tu vei trăi așa cum vrei îi mărește aciditatea la stomac, și încep să te convingă că nu asta-i cel mai important în viață. Și cedezi.

Peste ani, ajungi să zâmbești amar și să oftezi că nu ai trăit așa cum ți-ai dorit. Și mai grav este când toată viața ai considerat, de pildă, că să furi este cel mai josnic lucru din lume. Dar iată că ți-ai întâlnit jumătatea, care din asta trăiește. Și, încetișor, ai început să te resemnezi, mai ales că mașina nouă sau blana nouă sau ceasul Rolex cu care îți stă al naibii de bine cumva astupă vocea care îți zice că-s cumpărate din bani spălați pe care bărbățelul sau consoarta iubită ți-i aduce poclon de la ONG-ul unde lucrează. Și dacă crezi că nu vei da piept direct cu conștiința ta, s-ar putea să te înșeli grav.

Ce-ar fi oare, dacă am fi fideli năzuințelor, scopurilor, dorințelor și principiilor noastre? Cum ne-am descurca într-o lume în care la fiece pas auzi că trebuie să fii mai flexibil, să cedezi, să cauți compromisuri? Greu. Dar al naibii de frumos și satisfăcător! Pentru că orice compromis este cedare. Și dacă sunt lucruri în care compromisul este absolut ok și chiar vital, în lucrurile ce te definesc ca personalitate, ca om, ca profesionist este inacceptabil.

Să fii fidel propriilor vise este să-ți trăiești viața așa cum ți-ai dorit și să fii un exemplu pentru viitorii tăi copii și nepoți. Și crede-mă, obligatoriu există pe lume încă un om cu aceleași vise și aspirații, sau măcar omul care nu îți va tăia aripile numai pentru ca să dețină controlul asupra ta, sau să nu care cumva să zbori mai sus ca dânsul.

În momentul în care îți construiești viața, e ca și cum ți-ai construi casa la care ai visat mereu. Faci planul, alegi materialele cele mai trainice, creezi cel mai frumos proiect de design. Dacă, în proces, schimbi puțin culoarea pereților este acceptabil. Dar dacă schimbi fundația sau proiectul integral – nu va mai fi casa pe care ți-ai dorit-o. Ai grijă, respectă planul.

Și nu uita, infidelitatea pe care o trăiește omul din vina cuiva este dureroasă, dar trece. Infidelitatea pe care ți-o produci ție însuți te va însoți pretutindeni și întotdeauna.

Distribuie articolul: