Care sunt aspectele psihologice a consumului stupefiantelor, dar și cum putem observa dacă o persoană consumă droguri, aflați din articol.

Aspectele psihologice ale consumului de droguri

Din antichitate sunt cunoscute plantele care conţin substanţe cu efect stupefiant. În papirusurile Edvin Smit, Herst, Cester-Bitti se conţin sfaturi la folosirea plantelor ce conţin substanţe cu efect majorat. Oamenii din trecut cunoşteau efectul sedativ a macului şi cânepei. Dar aceste plante se întrebuinţau numai la ceremoniile rituale. Istoricii presupun, că răspândirea drogurilor a început din regiunea Orientului Apropiat, Mării Mediterane prin Persia şi India, mai tîrziu prin China. Apoi drogurile au apărut şi în Europa Occidentală prin Turcia, Iran şi Statele Orientului Apropiat.

După războiul Franco-Pruss din 1870-1871 în Europa a avut loc primul „vulcan” a narcomaniei. Al doilea „vulcan” în perioada după primul Război Mondial. Acţiunile întreprinse, legile apărute în diferite ţări, lichidarea depozitelor de droguri au contribuit la diminuarea acestui „vulcan”. Noul „vulcan” al narcomaniei a apărut în anii ’60 ai secolului XX în SUA şi Canada. Din anii ’80 răspândirea are caracter pandemic şi cuprinde tot Pământul. Actualmente nu există ţară asupra căruia nu se răsfrâng consecinţele negative a narcomaniei.

Din anii ’80 ai secolului trecut se observă şi în Moldova răspândirea narcomaniei

În ultimii ani se menţine o tendinţă a „globalizării” problemei de droguri. Evident, că în aceste împrejurări „nu a fost trecută cu vederea” nici Republica Moldova. Tot din anii ’80 ai secolului trecut se observă şi în ţara noastră răspândirea narcomaniei. Dacă în anul 2015 au fost înregistrate şi depistate doar 204 cazuri de narcomanie pe când în anul 2016 au fost înregistrate 1536 de cazuri. Practic, începând cu anul 2016, răspândirea narcomaniei în Republica Moldova a căpătat caracter epidemic.

Narcomania (în greceşte – narke, înţepenire, dar şi mania, nebunia, furia) este deprindere bolnăvicioasă şi foarte pronunţată a organismului cu unele substanţe toxice care acţionează asupra sistemului nervos central, provocând grave tulburări psihice. Organismul se obişnuieşte într-un timp relativ scurt cu deşeurile toxice. În doze mici, narcoticele provoacă aşa-numită stare de euforie – senzaţie falsă de veselie, bunăvoinţă. În doze mari – stare de beţie, ameţeală, somnul narcotic şi chiar intoxicaţii grave deseori duc la deces. Unele substanţe narcotice provoacă iluzii şi halucinaţii. Narcomania reprezintă o maladie dificilă provocată de intoxicarea acută habituală ori cronică a organismului uman cu substanţe narcotice sau cu alte tipuri de substanţe cu efect stupefiant.

La ora actuală se spune că narcomania este ciuma secolului al XXI-lea, maladia societăţii contemporane. Ea are repercusiuni negative în aspect: juridic – prin incidenţa faptelor ilicite săvârşite în urma consumului de drog; medical – sărăcirea genofondului condiţionat de igiena contingentului consumatorilor de drog; psihopedagogic – prin degradarea moral-etică a consumatorilor; social – prin degradarea în ansamblu a societăţii.

Trăim azi într-un secol despre care se spune că este un secol al stresului. Există mai multe metode de eliminare a acestui stres. Unele dintre acestea nu sunt interzise oficial: alimentele, fumatul, alcoolul. Toate aceste metode de eliminare a stresului se transformă treptat în dependenţă: potolirea stresului cu alimente, fumatul în stare de nervozitate, alcoolul ca o metodă de a uita de cotidian.

În prezent, ca şi în toate vremurile de odinioară, din droguri fac parte substanţele care provoacă dependenţa pe care omul ulterior nu o mai poate înfrunta. Substanţele narcotice sunt canabisul, marijuana, haşişul, preparatele opioide şi sedative. Somniferele, preparatele împotriva cefaleei care conţin codeină de asemenea se referă la medicamentele care conţin substanţe narcotice, de aceea nu sunt eliberate din farmacii fără prescripţie medicală. Drogurile, substanţe medicamentoase, curative şi chimice, pot fi sub formă de comprimate, pulbere, lichid.

Totodată, nu există droguri grele şi uşoare, căci toate au acelaşi rezultat – dependenţa. Omul devine rob, şi unul conştient. Potrivit definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, folosirea excesivă, continuă sau sporadică a drogurilor este considerată drept consum ori abuz. Drogurile pot fi folosite de indivizi în mod:

– excepţional, constituind în sine operaţiunea propriu-zisă de a încerca o dată sau de mai multe ori un drog, fără a continua această practică;

– ocazional, folosire a drogurilor în formă intermitentă, fără a se ajunge până la dependenţă fizică şi psihică;

– episodic, folosirea drogurilor într-o anumită împrejurare;

– simptomatic, folosirea drogurilor caracterizată de apariţia şi instalarea dependenţei.

Printre semnele clinice principale ale narcomaniei pot fi observate şi menţionate:

• Dependenţa psihică este condiţionată de tendinţa imperioasă de a administra preparate, constant sau periodic, pentru a provoca anumite senzaţii, ori pentru înlăturarea stării de disconfort psihic.

• Dependenţa psihică apare în toate cazurile de consum sistematic a narcoticelor şi reprezintă factorul cel mai puternic care provoacă intoxicaţia cronică a organismului cu substanţe narcotice; factorul patologic cel mai puternic ce condiţionează recidiva maladiei ce stabileşte obţinerea independentă de lungă durată;

• Dependenţa fizică ce reprezintă starea unei restructurări deosebite a activităţii vitale a organismului uman, stare cauzată de consumul sistematic de preparate narcotice. Ea se manifestă prin tulburări fizice şi psihice intensive, decurgând simultan după ce acţiunea preparatului încetează. Aceste tulburări, considerate drept sindrom de „obosire”, de „deprindere”, ori drept sindrom de abstinenţă, sunt atenuate ori dispar complet când este administrată o nouă doză a narcoticului dat, ori de altă substanţă cu acţiune farmaceutică identică. Dependenţa fizică condiţionează consumul consecvent de narcotice, sau reluarea consumului după abolirea completă a lui;

• Toleranţa reprezintă starea de adaptare, adică starea de obişnuinţă cu administrarea substanţelor stupefiante, care se caracterizează prin atenuarea reacţiei la administrarea unuia şi aceluiaşi preparat în una şi aceeaşi doză. Pentru provocarea efectului psiho-somatic precedent este necesară administrarea, de data aceasta, a unei doze mărite de narcotic. Survine apoi momentul când şi această doză devine insuficientă şi este astfel necesară o nouă majorare a ei etc.

• Abstinenţa (sindromul de abstinenţă, sindromul de deprivare, foamea narcotică) reprezintă starea bolnavului după 4-10 ore trecute din clipa de administrare a drogului. Reprezintă o stare excepţional de gravă şi nu poate fi tăinuită. Ei pot să conţină infracţiuni serioase pentru a dobândi narcotice.

Abstinenţa reprezintă pericolul de moarte pentru consumator din cauza posibilităţii de declanşare a colapsului, a insuficienţei cardiace acute; a tulburării ritmului cardiac, din cauza posibilităţii de producere a tulburărilor psihice grave, manifestate prin deliruri, crize convulsive în serie, etc.

Fiecărui tip de narcomanie îi corespunde şi nu sindrom specific de abstinenţă. Dar comun pentru toate aceste tipuri de narcomanie sunt tulburările de dispoziţie, tulburările somato-vegetative şi neurologice.

Semnele generale în funcție de drogul consumat

Ebrietatea narcotică are specificul său în funcție de drogul consumat. Semnele generale ale ebrietăţii narcotice sunt dereglarea de conştiinţă, tulburările vegetative, euforia. Cel mai distinct semn al ebrietăţii în urma consumului preparatelor opiacee e mioza. Pupilele se micşorează la mărimea unei gămălii de chibrituri, foto-reacţia e abolită, apare pruritul cutanat al feţei, pielea corpului devine palidă, uscată, se dezvoltă herostomia cavităţii bucale. Dispoziţia e ridicată, euforică, iar vorbirea e rapidă, clară. Gândirea e accelerată. Nu se depistează tulburări de coordonare şi articulare. Bolnavii sunt veseli, amabili, răspund cu plăcere la întrebări.

Ebrietatea provocată de codeină se manifestă prin agitaţie excesivă, persoana e veselă, comunicabilă, dezinhibată, vorbeşte mult, repede şi clar, gesticulează. Apare pruritul cutanat, pe gât şi partea superioară a corpului o mulţime de zgârieturi. Pupilele sunt îngustate, iar mucoasele şi tegumentele cutanate – uscate.

Ebrietatea provocată de somnifere (preparate sedative) se aseamănă cu ebrietatea alcoolică de diferite stadii. La început persoana e veselă, dezinhibată, vorbăreaţă. Apoi devine excitată, nemulţumită. Apar dereglări de coordonare, disartria, hipotonia musculară. Mimica şi gesturile sunt expresive. Se depistează tremorul degetelor mâinilor întinse. Pronunţarea e atenuată, neclară. Pupilele sunt dilatate, fotoreacţia e redusă, reflexele tendinoase sunt inhibate, temperatura corpului e scăzută; se depistează hiposalivarea, hipotonia arterială şi bradicardia. În cazurile grave de intoxicaţie se depistează tulburări de conştiinţă – de la obnubilare până la comă.

Ebrietatea provocată de efedronă se caracterizează prin dezinhibare motorie, limbuţie, sâcâială. Faţa este palidă, pupilele-s dilatate, buzele-s uscate. Se înregistrează hipertonie arterială, tahicardie pronunţată, tremor al degetelor mâinilor.

Sursa foto: Arhiva personală, Google.com

Vezi și: Bali, tărâm exotic sau granița dintre viață și moarte? Psihologul Aurelia Balan a vizitat Insula Zeilor și iată ce a descoperit

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: