Cântăreaţa Delia  este cea mai recentă victimă a fenomenului „deepfake“ în România. Imaginea cântăreţei a fost folosită pentru a truca un film pentru adulţi. 

Delia a povestit pe contul ei de Instagram cum a ajuns victima fenomentului „deepfake”, care a luat amploare în mediul online, în ultimii ani. Chipul artistei „a ajuns” pe corpul unei actriţe de filme pentru adulţi. „Deepfake” este o metodă prin care se generează conţinut digital fals, precum poze şi filmuleţe, dar cât mai aproape de realitate.

„Am descoperit că circulă din telefon în telefon această mizerie. Se numeşte deepfake! Este un fake făcut în România … din fericire. Cu o aplicaţie de doi lei. Afară lucrurile stau îngrijorător de bine la acest capitol de tehnologie avansată. Se foloseşte o poză bună şi functionează pe sistemul face swap! Imaginează-ţi cum te simţi să-ţi vezi faţa pusă într-un astfel de context. Sau mai rău, faţa mamei tale sau a copilului tău. Oricine poate fi o victimă a acestor aplicaţii în scop de umilire, şantaj etc. Căscaţi bine ochii şi nu mai credeţi tot ce zboară pe net! Stăm prost la capitolul legi în online, dar cu siguranţă se vor lua măsuri!”, a scris Delia.  

Sursa: adevarul.ro

Distribuie articolul: