La doar 23 de ani, Stelian Savciuc este unul dintre puținii clopotari profesioniști din Republica Moldova. De șase ani, în fiecare duminică și la marile sărbători religioase, urcă în clopotnița Catedralei Mitropolitane din Chișinău, unde dă glas clopotelor — o pasiune pe care o consideră o adevărată vocație.

În timpul săptămânii, tânărul își câștigă existența lucrând ca frizer într-un salon din Capitală, îmbinând astfel două meserii complet diferite, dar care îi definesc rutina zilnică.

Drumul său către această meserie a început încă din copilărie. Originar dintr-un sat de pe malul Nistrului, Stelian mergea în fiecare duminică la biserică împreună cu părinții. La vârsta de șase ani a urcat pentru prima dată în clopotnița bisericii din localitate și a descoperit fascinația pentru sunetul clopotelor, transmite dw.com.

„Foarte mult am exersat la Orheiul Vechi. Acolo mergeam cel mai des”, povestește el.

Prima experiență s-a transformat treptat într-o pasiune, iar mai târziu a devenit pălămar, ajutor de preot, înainte de a învăța arta trasului clopotelor.

O muzică fără partituri

Potrivit lui Stelian, meseria de clopotar seamănă cu cea a unui muzician, chiar dacă nu există partituri în sensul clasic al cuvântului.

„Nu există o partitură propriu-zisă pentru clopote, există doar ritmul. Combinația de sunete, note și armonii este simțită de fiecare clopotar, care își construiește melodia în timpul interpretării. Un clopotar bun trebuie să aibă un auz muzical dezvoltat, dar nu este neapărat nevoie de studii muzicale. Eu nu am școală muzicală, nu știu notele și cânt doar la auz. Melodiile pe care le sun sunt compuse de mine”, spune tânărul.

El mărturisește că urmărește înregistrări ale altor clopotari pentru a-și perfecționa tehnica, însă consideră că fiecare clopot are propriul său sunet și cere o abordare diferită.

„Ascult înregistrări ritmice folosite de alți clopotari și încerc să mă inspir din ele. Fiecare clopot are propriul său registru sonor, așa că fiecare clopotar își găsește propria abordare pentru a descoperi ritmul care prinde viață. Dar, dincolo de toate, sunetul clopotelor este muzică.”

O activitate care solicită și rezistență fizică

Deși pare o activitate simplă, trasul clopotelor presupune coordonare, rezistență și efort fizic. Unele clopote cântăresc câteva tone, iar manevrarea lor depinde și de modul în care sunt instalate.

„În plus, dacă nu sunt montate corect, sunt foarte greu de mânuit. Clopotele de calitate se trag mai ușor. Aici, la clopotnița catedralei, clopotele sunt foarte calitative, de aceea și sunetul este atât de frumos. Am sunat și clopote de proastă calitate și nu mi-a plăcut”, afirmă Stelian.

El spune că numărul clopotarilor profesioniști din Republica Moldova este foarte redus, iar în lipsa unor înlocuitori, unele slujbe se desfășoară fără dangătul clopotelor.

„Nu sunt mulți clopotari în Moldova. Sunt persoane care sună clopotele, dar cei care o fac bine sunt puțini. Dacă trebuie să plec la părinți, nu are cine să mă înlocuiască.”

În unele biserici, lipsa specialiștilor a dus deja la instalarea unor sisteme automate de acționare a clopotelor.

Clopotele, o formă de terapie

Pentru Stelian, această activitate are și o puternică dimensiune spirituală.

„Uneori, când am o zi încărcată sau o stare sufletească mai grea, vin aici și încep să sun. Este o adevărată terapie. Le auzi și ai impresia că toate grijile dispar. Sunetul lor parcă te curăță de gânduri, de griji, te purifică, îți dă energie, pace sufletească.”

Tânărul spune că reacția oamenilor îi confirmă faptul că muzica clopotelor are un efect aparte asupra celor care o ascultă.

„De multe ori, când încep să sune clopotele, oamenii se opresc, privesc în sus, filmează. Mai ales duminica, în jurul catedralei se formează parcă un cerc de oameni, iar la final se aud aplauze. Mă emoționează astfel de momente.”

Porumbeii care răspund primului dangăt

Un fenomen pe care l-a observat de-a lungul anilor îl surprinde și astăzi. La primul dangăt al clopotului, sute de porumbei care stau în jurul clopotniței se ridică simultan în zbor, descriu două cercuri deasupra catedralei și apoi revin pe acoperiș.

„Nu știu de ce și cum se explică asta. De ce fac întotdeauna două cercuri?… Ei, uitați că sunt dresor de porumbei, clopotar și frizer”, spune el, zâmbind.

Între clopotniță și salonul de frizerie

Activitatea de clopotar nu îi aduce venituri. Stelian spune că nu își dorește să transforme slujirea bisericii într-o sursă de câștig, motiv pentru care, de peste doi ani, lucrează și ca frizer.

După fiecare slujbă, coboară cele 360 de trepte ale clopotniței și merge direct la salon, unde își începe programul de lucru.

Stelian spune că cele două ocupații se completează firesc și că nu simte nevoia să aleagă între ele. Pentru unii este frizerul la care merg periodic, iar pentru alții rămâne omul nevăzut care, în fiecare duminică, face să răsune clopotele Catedralei Mitropolitane din Chișinău.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: