Dependența este un bildungsroman social, politic și erotic. O carte despre mutilarea morală și psihologică a unui copil, care ajunge un adult umflat artificial în pene, însă de fapt, fără încredere în forțele proprii, iar asta nu are cum să nu aibă repercusiuni.

Dan Mătăsaru, protagonistul, este creionat în două ipostaza deopotrivă cruciale desfășurării narațiunii: ziaristul curajos, amenințat cu moartea de politicienii corupți care au confiscat Republica Moldova, aclamat ca un erou de popor; altul e un Mătăsaru extrem de fragil, care nu poate uita traumele copilăriei din Basarabia sovietică, marcată de tatăl bețiv și o mamă autoritară.

Între ipostaza infantilă și aceea matură se înșiră câteva experiențe erotice cu rol formator. E nevoie de multe stângăcii, nereușite, dar și confirmări de sine descoperite de-a lungul câtorva întâmplări afective și senzuale, pentru a putea suplini iubirea atât de dură a mamei.

Ce fel de bărbat ajunge băiețelui agresat fizic și verbal? Acela care în familie nu vede decât violență, ceartă și nemulțumire? Cum își va găsi un loc în lume un asemenea copil? Un copil al Basarabiei sovietice, crescut în violență și critică are un unic scop subtil în viață: să trezească mândrie în ochii părinților veșnic nemulțumiți. Or, la finalul drumului, în culmea gloriei, protagonistul descoperă că e același ca la șase – șapte ani, ca un ceas rămas neîntors jumătate de veac, și caută o împăcare cu trecutul.

Mamele care nu își iubesc fiii produc bărbați geloși, tații care nu-și iubesc fiicele produc femei depravate.

Tot ce am trăit până la vârsta de șase ani ne marchează profund viețile… Atunci se scrie scenariul întregii vieți, care îl vom urma apoi ca pe un fel de destin.

 Cum nu simte că la capătul acestei bătăi o să fim doi străini-străini?! Doar nu ne aveam pe lume decât unul pe celălalt! Chiar nu-și dă seama că n-o să mai ajungem niciodată o mamă adevărată și un fiu adevărat?!
 Un copil este ceva folositor la casă. E bun la făcut curățenie, la lucrat pământul, la cumpărat pâine de la magazin. Mai folosește să te poți lăuda cu el. Cel mai grozav la un copil este că odată cu trecerea anilor se face din ce în ce mai folositor. De la o anumită vârstă poate merge la furat ceva din colhoz. Și așa până ajunge să facă exact ce fac părinții lui.
 …Este singura ființă pe lume care mă iubește cu adevărat! Iartă-mă, Muhtăraș, iartă-mă, Muhtăraș, iartă-mă, Muhtăraș!…
Vrea să mă ierte, văd bine, dar încă nu își poate reveni. Mă așez în genunchi lângă el, îmi lipesc obrazul ud de botul lui. În cele din urmă scapă de încordare, începe să dea ușor din coadă și să se lase mângâiat. Stau mult cu obrazul ud lipit de nasul lui umed, ochii ne sunt la câțiva centimetri. Ai mei plutesc în lacrimi, ai lui au în ei ceea ce văd întotdeauna la Muhtar: liniștea și împăcarea celui care nu știe decât să iubească.

Constantin CHEIANU este dramaturg, prozator, publicist.  În 1999 apare, la Editura Cartier, prima parte – Totul despre mine! (Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) – a ceea ce avea să devină, zece ani mai târziu, dilogia autobiografică Sex & Perestroika. Volumul a stat la baza unui spectacol cu același nume, montat în anul 2014 de Luminița Țîcu la Teatrul-Laborator „Foosbook”. În anul 2018, la Editura Cartier apare romanul său Ultima amantă a lui Cioran. Din anul 2010 până în prezent realizează două emisiuni de satiră politică: Ora de ras și Mai pe scurt la postul Jurnal TV.

Volumul poate fi achiziționat de la cartier.md!

Distribuie articolul: