Transformă moartea în artă: povestea unui bărbat din Chișinău care practică una dintre cele mai rare meserii – împăierea păsărilor și animalelor. De-a lungul a peste șase decenii, acesta a dat o nouă viață a sute de vietăți. Cu toate acestea, regretul său cel mai mare rămâne lipsa celor interesați să învețe acest meșteșug unic.

Sergiu Cubani a descoperit arta împăierii la doar 15 ani, inspirat de frumusețea păsărilor și animalelor împăiate văzute într-un muzeu. Profund impresionat, și-a promis că aceasta va fi meseria lui de suflet. Cum în țară nu existau cursuri de specialitate, a plecat la Moscova, unde a învățat de la un taxidermist cu o experiență de trei generații, scrie tv8.md.

„De la început nu-mi reușea, au trecut ani ca să învăț toată asta. Un pic de acolo, un pic de dincolo și am devenit taxidermist”, a menționat taxidermistul Sergiu Cubani.

Bărbatul este unul dintre puținii specialiști din Republica Moldova care practică această meserie. Ironia sorții a făcut așa încât el să ajungă să muncească chiar în locul în care i-a căzut tronc arta împăierii – la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău. Acolo, bărbatul de 74 de ani are grijă de exponatele din muzeu, deteriorate de timp.

„A căzut o bucată. Asta deja este curățată, totul este pregătit, aici și o să o lipim”, a subliniat  taxidermistul Sergiu Cubani.

În timpul liber, acesta lucrează la propriile lucrări. Își amintește cu melancolie de prima sa creație – o potârniche. Apoi au urmat tot felul de vietăți.

„Eu pe toate le-am făcut, care creșteau la noi, păsări, animale, porci, viței, gâște, curcani, totul. Mie îmi aduceau de la colhoz și eu le făceam pe toate”, a punctat  taxidermistul Sergiu Cubani.

Cea mai complicată lucrare i-a luat mai mult de jumătate de an.

Cel mai greu a fost să fac o maimuță.- La dumneavoastră a fost și maimuță?- Da.- De unde?- De la institutul agricol.- Și cum ați făcut-o? Dacă vă aduceți aminte că asta a fost cel mai greu.- Dacă de exemplu să luăm acest urs, el are blana mare, dar la maimuță e mică, este piele și acolo defectele nu le poți ascunde”.

De-a lungul anilor, bărbatul a avut ocazia să prelucreze animale pe care nu le-a văzut niciodată.

„Când era centrul de tineret, acolo un angajat, a adus o blană de pinguin conservată. Aici dacă fauna locală o știi, cum trebuie să arate acolo era un pinguin, am început să caut schițe, fotografii”.

A avut și solicitări care i s-au părut bizare, dar pe toate le-a îndeplinit cu brio.

„Au adus o pisică, eu le-am spus că nu va mai fi ca vie. Eu deja refuz, undeva nu am făcut, apoi iar să refac. Nu mai fac asta deja”.

Nu este o muncă ușoară, ne-a mărturisit bărbatul, atelierul căruia, s-a transformat în timp într-un mic muzeu plin cu tot felul de exponate.

„Iată dacă să luăm acest urs, pur și simplu blana, o aranjezi, o îndoi și desenezi aproximativ mărimile. Dacă nu este craniul așa nu faci, cu gura deschisă, unde să găsești asta? Dinții, colții să îi pui”.

Sergiu Cubani spune că cea mai mare satisfacție o primești în viață atunci când îți faci munca cu pasiune.

„Eu totul știu în muzeu, ce și unde se află, ca acasă merg pentru că m-am obișnuit”.

 

 

Distribuie articolul: