În aceste zile, Andra a susținut un concert la Bacău, unde a avut o întâlnire emoționantă cu o fană în lacrimi. Observând-o pe aceasta, artista a luat imediat legătura cu Cătălin Măruță și au făcut împreună un gest deosebit.

Biletele pentru concertul lui Andra s-au epuizat rapid, iar tânăra fană nu a reușit să obțină unul. Cu toate acestea, ea a venit să o vadă pe artistă înainte de concert și i-a împărtășit situația sa. Văzând cât de mult dorea fata să fie prezentă la eveniment, Andra a chemat imediat pe Cătălin Măruță și au decis să ofere fanii două locuri în public. Gestul lor a fost primit cu entuziasm, iar Andra a postat acest moment pe rețelele de socializare pentru a-l împărtăși cu ceilalți.

„Îmi amintesc cât de mult mi-am dorit să fac un vis să devină realitate. Ieri la “Tradițional 2” în Bacău, am avut onoarea să îi îndeplinesc visul unei fane și să o aduc la concertul meu. Fanii sunt inima și sufletul oricărui artist! Sunteți cei mai importanți!”

În trecut, Andra a dezvăluit că ea și Cătălin Măruță au o abordare specială în ceea ce privește relația lor de cuplu. Fiind persoane credincioase, ei consultă în mod regulat un preot duhovnic care îi ascultă și le oferă sfaturi pentru a-și întări căsătoria, inclusiv în momentele tensionate.

Andra Măruță: La noi, terapia e diferită de alți oameni pentru că noi avem un părinte duhovnic, părintele Cristian. Sunt tensiuni între mine și Cătălin și când e așa, îl invit la noi, să stăm la o poveste. Îi spun efectiv tot ce simt, plâng, mă descarc.

Mihai Bobonete: Cătălin e de față?

Andra Măruță: În primă fază, da, iar apoi discutăm separat. Vreau să-ți zic că se întâmplă niște lucruri după discuțiile astea. Se întâmplă minuni și pentru noi, asta e cea mai bună terapie”, în podcastul Da Bravo.

Distribuie articolul: