#Cumamalăptat motivează și mai multe mame să ne scrie despre experiența lor și să motiveze și alte mame să lupte pentru a-și alimenta copiii la sân. În același timp constatăm lipsa în spitale a consultanților în alăptare avizați, iar deschiderea celor care au inițiat proiectul „Mămica Alăptează” devine un real suport pentru sute de mămici aflate în dificultate la începutul procesului.
Irina Lencăuțan ne povestește experiența prin care a trecut ea cu fetița ei, Andreea:
„Încă din adolescență eram fascinată de procesul alăptării. Iar cu cât avansăm în vârstă, citeam tot mai multă informație cu privire la alăptare. Din cauza unor probleme de sănătate aveam frica că nu voi putea alăpta copilul. Viața mi-a oferit posibilitatea să mă bucur de acest minunat dar. Eram în 38 de săptămâni de sarcină când a început lactația. La 39 am născut-o pe Andreea. După 2 ore de supt în continuu, gurguii mei au fost spulberați. Crăpați până la sânge. O durere insuportabilă! La îndemnul medicului am tratat pieptul cu fizioproceduri, iar ulterior am folosit câteva săptămâni și suporturi din silicon pentru areolele deteriorate.
Când scăpasem de ce e mai greu, în a opta zi, când laptele începuse să vină abundent, iar Andreea mânca hapsân, am trecut prin cea mai de groază experiență. Andreea s-a înecat cu lapte. Pentru câteva secunde i se oprise respirația, devenise apatică. Mi-a fugit pământul de sub picioare. Am folosit toate cunoștințele pentru a o resuscita și îi mulțumesc Domnului că m-a ajutat. Am mers la spital unde medicii au confirmat că fetița e bine, iar plămânii erau curați. După acest incident fiecare punere la piept al copilului era un stres continuu și frică pentru a nu se repeta incidentul.
La patru luni am fost nevoita să diversific alimentația Andreei din lipsa laptelui matern. Cu toate că încercăm să mănânc supe din cărnița de vită și pasăre, multe lactate și lichide, totuși Andreea era flămândă. Nopțile erau pline de calvar. Două săptămâni în care nu a dormit, dar a plâns la fiecare 30 de minute. Un piept care semăna cu doua cârpe stoarse. Într-o săptămână Andreea slăbise cu un kilogram. Mă simțeam vinovată față de ea, însă nu i-am dat lapte praf. Am inceput cu terciuri și piureuri din legume și fructe, iar Andreea s-a liniștit. Nu am renunțat la alăptarea la sân nici până azi, când fetița are 7 luni și sper să o pot face cât mai mult posibil. Alăptez mai mult noaptea, căci ziua glandele nu secreta lapte, iar orice încercare de ai oferi copilului și câteva grame de lapte se soldează cu eșec, lacrimi de isterie.
Cu toate că este primul copil pe care îl alăptez, o primă experiență, totuși, rămâne a fi ceva deosebit pentru noi două. Nu m-am jenat să îmi alăptez copilul in public, ori de câte ori a dorit asta. Fie că eram în transport public, parc, magazin, la evenimente, petreceri sau spital, necesitatea copilului a fost pe prim plan.
Cred cu desăvârșire că alăptarea este cea mai minunată experiență din viața unei femei”, ne-a mărturisit cu încredere Irina.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: