Finalul serialului „Game of Thrones” este tot mai aproape, fanii acestuia așteaptă cu nerăbdare apariția ultimului sezon, unde vor afla deznodământul poveștii. Nu în ultimul rând aceștia construiesc diverse scenarii și presupuneri despre cum se va finaliza narațiunea, la fel și actorii principali, vin cu diverse interpretări despre finalul  „Game of Thrones”. Iată cele mai curioase declarații! 

Sophie Turner

Actrița care în serialul „Game of Thrones” joacă rolul lui Sansa Stark a dezvăluit că sfârșitul serialului s-ar putea să trezească urmăritorilor impresii diferite.

„Nouă ni s-a părut destul de frumoas. Cu toate acestea, nu se știe dacă urmăritorii serialului vor fi satisfăcuți de un asemenea sfârșit. Cred că unii vor rămâne dezamăgiți, în timp ce alții vor fi în al șaptelea cer de bucurie. Va fi foarte interesant să vedem reacțiile oamenilor. Pentru mine personal citirea scenariului a fost sfâșietoare, mai ales atunci când am văzut pe ultima pagină cuvintele „sfârșitul Game of Thrones””, recunoaște actrița.

Aceasta a mai adăugat că în ultimul sezon al serialului, personajul ei va deveni cel mai încrezut personaj dintre toate.

Kit Harington

Toți urmăritorii, în special partea feminină este extrem de interesată dacă va rămâne în viață personajul Jon Snow sau va muri în ultimul sezon. Iar Kit Harington nu a dezvăluit sub nici o formă astfel de detalii din scenariul cu care a făcut cunoștință.

„Cred că nu toată lumea va rămâne mulțumită. De fapt este imposibil să-i mulțumești pe toți . Chiar și serialele mele preferate cum ar fi „Breaking Bad”, „Sopranii” și „The Wire”, s-au încheiat în așa fel încât… În fine, o persoană nu poate fi mereu mulțumită”, mărturisește Jon Snow.

Peter Dinklage

Într-un interviu pe care actorul recent l-a acordat, acesta își descrie ultima zi de filmare drept o „frumoasă dulce amărăciune”, iar apoi a răspuns mai degrabă în mod misterios și ciudat la întrebarea cum a reacționat la soarta personajului său Tirion, pe care scriitorii spectacolului l-au pregătit pentru el.

„Mă simt foarte, foarte… mă strădui să găsesc un cuvânt portrivit. Cred că pe Tirion îl așteaptă un sfârșit foarte bun. Și nu contează ce fel de sfârșit va fi – uneori și moartea poate fi o soluție extraordinară”a declarat Peter.

Maisie Williams

Actrița care a interpretat-o pe Arya Stark a declarat pentru The Guardian că ultima ei scenă a fost una foarte frumoasă.

„Pentru mine totul s-a sfârșit într-o scenă extraordinară. M-am filmat singură, Arya tot e o singuratică. Îi urmăream pe toți restul cum se filmau cum își spuneau replicile și le-am văzut lacrimile”, spune Maisie

Actrița a menționat că ajungând până la finalul filmărilor, aceasta a înțeles că finalul acestui serial s-a întâmplat în cel mai potrivit moment.

„Am ajuns să mă filmez până la sfârșit, mai  mult de atât nu aș fi dorit să mă filmez. Am investit absolut tot în personajul meu și m-am dărut totalmente. Acest sezon a fost unul important pentru mine. Am avut de realizat foarte multe”, povestește actrița.

Emilia Clarke

„Am rămas pur și simplu șocată. Mulți vor avea impresii îndelungate despre cine este Daenerys cu adevărat”, spune Emilia.

În urma acestei fraze mulți admiratori ai serialului și-au făcut impresia că Daenerys urmează să moare. Au fost făcute și anterior declarții potrivit cărora multe personaje importante vor muri în ultimul sezon. Așa că se pare că mama dragonilor s-ar putea să moare în sezonul ce urmează.

Nikolaj Coster-Waldau

Actorul a spus că filmările pentru sezonul final au fost foarte intense.

„Cred că dacă acesta nu ar fi fost ultimul sezon, oamenii nu ar fi  suportat mai mult. Am fi eșuat”, spune acesta.

„Am primit satisfacție deplină din sezonul final, dar și m-a surprins în tot sensul cuvântului. Totul era foarte logic. Am înțeles imediat totul după ce mi-au spus: “Nikolaj, acesta este sfârșitul.” Recunosc, chiar am vărsat o lacrimă”, povestește actorul.