Spre deosebire de alți prieteni de-ai mei, care, când intră pentru prima dată într-o casă atrag atenția la mobilier, pereți, curățenie sau asortarea obiectelor de pe polițe, eu atrag atenție la mirosul casei. Serile, când mă întorc de la birou, primul lucru pe care-l fac când pășesc pragul casei mele, inspir adânc să mă conving că nu e nici un miros străin și neplăcut în casă.

Mie personal nu-mi plac mirosurile prea puternice și, per general, aș prefera să îmi miroase casa a curățenie și prospețime. Ok, poate fi și o aromă subtilă de levănțică sau alte plante aromate. Dar esențial este mirosul de curățenie.

Ce cauzează un miros neplăcut al casei? Eu am detectat câteva surse.

  1. Textilele nespălate, rufele murdare adunate în coș, cearșafurile neschimbate la timp. Ca să nu ajung la situații de genul dat, eu încerc să spăl regulat rufele în așa mod, încât să nu se adune mai mult de jumătate de coș niciodată. Cearșafurile și albiturile de pat se schimbă săptămânal, fețele de pernă se schimbă o dată la 3 zile (de asta, presupun, se vând câte 4 fețe de pernă în seturile de albituri). Odată uscate după spălare, rufele merg la călcat după care le depozitez în dulap. Mai am un mic truc care le menține mirosul proaspăt- săcușorii cu plante uscate mirositoare atârnați în dulap sau săpun solid aromat „rătăcit” printre rufele împăturite.
  2. Vesela murdară din chiuvetă, urna de gunoi arhiplină sau alimentele alterate din frigider. Aceștia, de regulă, sunt cei mai mari inamici nu doar ai mirosului plăcut, dar și ai igienei și sănătății per general. Odată lăsate în chiuvetă, farfuriile și vasele de gătit murdare dezvoltă colonii de bacterii care se înmulțesc rapid cauzând mirosuri urâte. Regula de aur după care mă conduc este să nu merg la culcare dacă am veselă murdară în chiuvetă. E și mult mai ușor s-o speli imediat după mese, sau ideal ar fi să ai o mașină de spălat vase care nu doar le va curăța impecabil, ci le va și dezinfecta cu apă fierbinte. De frigider am grijă săptămânal, am procurat un spray special pentru frigider, dar de cele mai multe ori folosesc amestecul din apă, oțet și suc de lămâie- astfel frigiderul e nu doar curat, dar și frumos mirositor. Același lucru e valabil și pentru cuptorul cu microunde sau rolă. În altă ordine de idei, ca să nu se altereze alimentele în frigider, cumpăr atâta cât se va mânca, fără a face risipă inutilă de alimente și bani.
  3. Țevile din baie și bucătărie. Of, faptul că avem sisteme de canalizare vechi este durerea de cap a multora din noi. Iar mirosurile ce inundă casa periodic din cauza țevilor blocate este de-a dreptul dezgustător. Motiv din care tratez foarte des chiuvetele cu bicarbonat de sodiu, oțet și apă fierbinte și periodic cu soluții speciale ce desfundă și dezinfectează țevile de scurgere. La fel, nu vărs ulei și am grijă să nu nimerească în țevi resturile de mâncare, zațul de cafea sau firele de păr. Aș mai adăuga aici că din cauza căzii și chiuvetelor care sunt lăsate ude după baie poate apărea mirosul neplăcut de mucegai sau apă stătută. De aceea, pe cât e posibil, am grijă să le șterg după utilizare.
  4. Animalele de companie ce trăiesc în casă. Cu siguranță, ne iubim mult prietenii pufoși, dar trebuie să recunoaștem că de multe ori, ei sunt sursa principală de dezordine și mirosuri neplăcute. O litieră murdară strică tot ZEN-ul casei, chiar dacă ai făcut curățenie impecabil. Vesela și litiera se curăță zilnic, iar mâncarea și apa nu se lasă în farfurioare, ci se schimbă regulat.

Dacă îți plac mirosurile mai deosebite, poți opta pentru lumânări parfumate, difuzoare cu parfum, spray-uri sau bețișoare parfumate cu aroma ta preferată. Atât la magazinele din oraș cât și la cele online se găsesc o multitudine de produse ce vin în ajutorul casei tale, rămâne doar să faci alegerea.

O casă curată și în bună ordine este nu doar un mediu favorabil pentru odihnă și sănătate, dar și o necesitate în buna organizare a vieții și activității tale, căci nimic nu te disciplinează mai mult decât o rutină în care reușești să ții totul foarte bine organizat și planificat.

Distribuie articolul: