În Moldova lui 2024 dorința de a explora noi destinații este din ce în ce mai simțită în rândul populației. Cu toate acestea, călătorii se confruntă adesea cu provocări și riscuri, de la întârzieri de zbor, până la rezervări nefericite și alte escrocherii.

În acest interviu, avocata Zorina Grincu ne împărtășește sfaturi prețioase și informații cruciale despre cum să evităm capcanele și escrocheriile în turism. Prin experiența vastă și cunoștințele solide în domeniu, ea ne oferă un ghid practic, ajutându-ne să ne protejăm drepturile și să călătorim în siguranță.

Î: Pentru vara anului 2024, rezervările de călătorii sunt deja în toi, iar odată cu acestea, apar și riscuri. Cum pot persoanele să se pregătească mai pe îndelete, pentru a evita capcanele și escrocheriile?

R: În primul rând, călătorii ar trebui să se informeze din surse sigure, cum ar fi de la agențiile de turism cu reputație solidă și experiență mare în domeniu. Plus, este esențial să fie atenți la situația politică și socială din țara de destinație. Dar și să se asigure că nu există manifestări care le-ar putea periclita odihna, cum ar fi conflicte sau mari evenimente sportive ori culturale, care ar putea crește prețurile și ar crea aglomerație.

Î: Printre principalele probleme întâlnite de călători sunt cele legate de întârzierile și anulările de zbor. Care sunt drepturile pasagerilor în astfel de situații, conform legislației actuale?

R: Conform legislației, fiecare călător are o serie de drepturi în cazul întârzierilor și anulărilor de zbor. Dacă durata întârzierii e mai mare de trei ore, companiile aeriene sunt obligate să ofere compensații financiare, dar și alte beneficii, cum ar fi cazare și hrană.

În plus, fiecare companie avia este obligată să publice pe site-ul lor oficial informații actualizate despre schimbarea programului de zbor și/sau alte situații excepționale. Banii și compensațiile pentru fiecare zbor anulat se oferă în dependență de distanța pe care urma să o parcurgă călătorul. Mai mult, acesta are dreptul să solicite, printr-o cerere, și compensarea altor cheltuieli, cum ar fi cele de cazare, sau a biletelor la vreun eveniment la care urma să ajungi (concert, festival).

Î: Cum pot călătorii să-și maximizeze șansele de a obține rambursări sau compensații? 

R: Călătorii ar trebui să păstreze și să prezinte toate documentele și dovezi relevante, cum ar fi confirmările rezervărilor și corespondența cu agențiile sau companiile de transport. Solicitarea se face neapărat în scris, cu anexarea copiilor actelor justificative. Dacă acestea nu sunt compensate într-un termen rezonabil, călătorii se pot adresa în instanța de judecată.

Î: Într-o altă ordine de idei, escrocheriile și fraudele în turism sunt și ele o problemă tot mai frecventă.  Există anumite indicii care ar putea indica faptul că o ofertă sau o agenție de turism este suspectă sau implicată în practici frauduloase? 

R: Am întâlnit situații în care oamenii au fost induși în eroare. Unele agenții le vând oamenilor pachete de călătorii în scop turistic, însă, ulterior, există riscul ca aceștia să fie recrutați în mod ilegal pentru munci neautorizate peste hotare. Pentru a verifica autenticitatea serviciilor oferite de o agenție de turism (dacă are sau nu voie să facă recrutări), recomand să consultați lista companiilor autorizate în acest sens pe site-ul anofm.md sau să se informeze de pe migratiesigura.md. Dacă o agenție turistică vine cu oferte de muncă, însă se dovedește că ea, de fapt, nu deține licență pentru plasare în câmpul muncii, puteți raporta situația autorităților competente. Este important să fiți vigilenți și să evitați astfel de situații care ar putea implica trafic de persoane sau alte încălcări ale legii.

Î: În lumina avansului tehnologic și a digitalizării, cum pot călătorii să-și protejeze informațiile personale și financiare atunci când fac rezervări online pentru călătorii?

R: Călătorii ar trebui să verifice întotdeauna site-ul pe care fac rezervările (să nu fie vreun duplicat al unui portal de renume) și să evite să-și salveze informațiile financiare pe site-uri nesigure. Este recomandabil să utilizeze carduri dedicate pentru plăți online și să aibă întotdeauna o sumă de bani cash la ei, pentru orice eventualitate. 

Î: În cazul în care turiștii întâmpină dificultăți în rezolvarea problemelor lor legate de călătorii, la ce soluții alternative pot apela pentru a obține asistență?

R: Pentru accidente medicale, este recomandată deținerea unei asigurări medicale internaționale. Aceasta acoperă toate cheltuielile medicale, asigurând că turiștii sunt protejați în caz de urgență. Este important să vă asigurați că datele dvs. sunt corecte și să aveți asupra dvs. copii atât electronice, cât și fizice.

În cazul încălcării drepturilor lor, călătorii ar trebui să solicite asistență juridică. Este recomandat să solicitați un traducător și un avocat din oficiu, sau să contactați agenția de turism care v-a vândut pachetul turistic. De obicei, pe lângă agenție, există și un operator turistic local, responsabil pentru primirea și asistența oaspeților în țara dată. Ori, puteți să vă adresați organelor de stat locale, cum ar fi la poliție sau chiar la reprezentanții hotelului. De asemenea, puteți contacta Consulatul Republicii Moldova prin telefon (numerele sunt prezente pe site-ul Ministerului de Externe). Consulatul vă poate apăra și reprezenta în situații de urgență. Iar dacă dețineți cetățenie română, puteți contacta Consulatul României pentru asistență și sprijin. 

În contextul unei piețe turistice în continuă schimbare și a riscurilor diverse asociate călătoriilor, este esențial ca toți călătorii să fie vigilenți și să se informeze înainte de a face rezervări. Aplicând sfaturile și recomandările oferite de Zorina Grincu, turiștii pot să-și protejeze drepturile și interesele, și să se bucure de călătorii sigure în vara anului 2024.

Cabinetul avocatei Zorina Grincu: +373 69 459 612

https://www.facebook.com/moldovavocat

 

Distribuie articolul: