Copiii sunt, din fire, foarte curioși și simt imediat când le ascunzi ceva, sau bâigui un răspuns sub nas care nu le-a satisfăcut curiozitatea. Deci, cum răspunzi la cele mai jenante întrebări legate de sex pe care ți le vor da florile vieții tale?

Sunt mama unui băiat de 11 ani și jumătate, adică a unui copil în preadolsecență. Încă de mic, ca orice copil pe care-l roade curiozitatea, a început să îmi pună diverse întrebări. Recunosc, am cam rămas confuză când a apărut în mijlocul salonului când aveam oaspeți cu un prezervativ pe care l-a scos din ambalaj cu întrebarea: „Ce-i asta?”.

Ai fost în situație similară? Nu? Stai fără griji, că vei fi. Voi încerca, în cele ce urmează, să mă împărtăș cu experiența proprie:

  1. „Ce-i asta?”. Începem cu situația mea, căci sunt sigură că tuturor li se întâmplă să găsească puștiulică o cutie de contraceptive, o jucărie sexuală sau prezervative. Ok, în cazul meu, i-am satisfăcut curiozitatea. Fără a intra prea mult în detalii, i-am explicat că aceasta este o metodă de protecție pentru bărbați care se îmbracă pe penis pentru a-i feri de boli. A fost suficient pentru vârsta aceea. A mai crescut și i-am explicat, din punct de vedere al medicinei, ce este această metodă de contracepție, ba am și cumpărat o carte în care se explică și este ilustrat totul detaliat. Deci, recomandarea mea este următoarea: îi răspunzi strict la întrebare, fără a minți. De exemplu: „aceasta este o jucărie pentru maturi, tu ai jucăriile tale, părinții le au pe ale lor. Hai să ne înțelegem că nu vom umbla în lucrurile personale, tu în ale mele și eu în ale tale”. Nu îi spune, te rog, că dildo-ul tău e microfon sau făcăleț, ai putea avea surprize în viitor!
  2. „Pe unde ies bebelușii?”. După întrebarea clasică: „De unde apar copiii?” (sper din suflet că al tău știe ce-s acelea penis și vagin, și nu i-ai spus diverse prostii, gen: copiii sunt aduși de barză), urmează întrebarea „Dar cum apar ei, de fapt?”. Eu am răspuns astfel: „Sunt două modalități. Fie bebelușul se naște trecând prin vaginul mamei, fie medicii fac o operație care se numește cezariană și scot copilașul prin tăietura de la burtica mamei. ”Atât. Simplu, nu?
  3. „Ce înseamnă gay, lesbie, trans sau de ce nenii ăștia se sărută?”. Nu știu, ai avut sau nu de-a face cu atare situații, dar eu personal am preferat să îi spun clar copilului cine sunt persoanele homo, fără a face uz de detalii. A fost cam așa: „o persoană care are o relație cu cineva de sex opus este numită heterosexuală, iar o persoană care are o relație cu cineva de același sex este homosexuală”. Nu uita să adaugi că, a te săruta în public nu este cel mai etic gest nici pentru cuplurile hetero. Și că „viața personală a cuiva nu te privește, iar orientarea sexuală nu este motiv de a urî sau disprețui persoana dată. Când vei crește mare, să nu discriminezi pe nimeni în baza orientării sexuale, religiei, rasei sau dizabilității. E de prost gust”.
  4. Orice legat de erecție, masturbare, sex oral, anal etc. Da, mi s-a dat și întrebarea asta, drept că mai recent. Ok, am tras aer în piept și am explicat că primele două procese sunt absolut ok și sunt caracteristice vârstei de pubertate și nu, nu-ți crește păr în palmă și nici nu chiorăști de la ceea că faci cunoștință cu propriul corp. Restul sunt practici sexuale, descifrarea cărora vine din însăși denumirea anatomică ce indică organul respectiv și că toate aceste forme de sex își au locul și rostul în practic orice cuplu, doar că e absolut necesar să folosești prezervativul și să ai consimțământul partenerei tale. Fără acestea două chestii, nu faci niciodată nimic.
  5. Despre menstruație. „Da, fetele au lunar o scurgere de sânge ce durează câteva zile, ceea ce este un proces fiziologic absolut normal, natural și firesc. Fără acest proces, femeia nu poate rămâne însărcinată, datorită acestui proces te-ai născut tu și a fost cel mai frumos lucru ce s-a întâmplat vreodată în familia noastră. Vei observa la fetițele din clasa ta, poate, anumite pete pe haină sau chiar pe scaun. Cel mai prost și lipsit de bun simț lucru este să râzi de fata cu pata pe pantaloni sau fustă. Nu s-a întâmplat nici un cutremur, nu a intrat nici un dinozaur pe ușa clasei, așa că să ai grijă să te comporți civilizat”. Serios, e mega important să îi spuneți aceste lucruri băiatului vostru. Aduceți-vă aminte de teroarea cu care mergeau fetele să-și schimbe un absorbant la școală, pe vremea când eram noi elevi.

Atât a fost. Așa-i că pare simplu? Pare, dar nu este chiar așa. De aceea îți recomad, în lipsa cunoștințelor la subiectele legate de sex, să studiezi din cărți sau să privești videouri, ca să te asiguri că îți vei informa corect copilul. Atfel, riști să pățești ca în bancul celebru: „Da, tată, hai să vorbim despre sex. Ce vrei să afli?”.

Distribuie articolul: