Hota este un accesoriu util în bucătărie, însă curățarea ei poate fi, de cele mai multe ori, o sarcină dificilă. Din fericire, există un truc eficient care simplifică această misiune.

Când nu vrei să răspândești miros de mâncare în toată casa, hota te ajută prin eficiența sa. Din păcate, atât pe hotă, cât și pe filtrele sale, pot să apară depuneri dificile de grăsime, praf și alte reziduuri, care pot face dificilă curățarea sa. Pentru ca aparatul să funcționeze corespunzător, curățarea regulată a hotei este obligatorie, de aceea, îți spunem ce soluție te ajută.

Este important să cureți hota o dată la trei luni, deoarece grăsimea și murdăria depuse pot duce la deterioarea sa. În plus, mirosul neplăcut din încăpere devine mai greu de extras, prin urmare, acesta va persista mai mult în locuință. Așadar, cum cureți rapid și eficient hota și filtrul său? Extrem de simplu!

Ai nevoie doar de apă fierbinte, bicarbonat de sodiu, burete sau cârpă de vase și detergent de vase. Tot ce trebuie să faci este să scoți filtrele hotei și să le pui în chiuvetă. Umple chiuveta cu apă fierbinte și adaugă un strat generos de bicarbonat de sodiu, care ajută la dizolvarea grăsimii. Ulterior, adaugă puțin detergent de vase și asigură-te că apa fierbinte acoperă filtrele. Lasă soluția să acționeze o jumătate de oră, iar când o să scoți dopul chiuvetei o să vezi că filtrele vor fi din nou curate. La final, clătește bine filtrele cu apă pentru a te asigura că toată grăsimea a fost eliminată. Înainte să pui filtrele înapoi în hotă, lasă-le să se usuce în aer liber.

Alternativ, poți să cureți hota foarte simplu cu un amestec format din bicarbonat de sodiu și apă. Pur și simplu, amestecă puțină apă fierbinte cu bicarbonat, iar când bicarbonatul se dizolvă, înmoaie cârpa în apă și șterge hota, așa cum o faci în mod obișnuit. La final, șterge cu un prosop uscat, iar hota o să strălucească mai mult ca niciodată!