Cu zborurile anulate și cu interdicția de a ieși până în parc, mulți dintre noi duc dorul călătoriilor. Dar, în izolarea noastră, suntem norocoși să avem una dintre cele mai mari „ferestre” spre lume: internetul. Mai multe locații în lume pot fi admirate în transmisiuni directe, iar, pentru că multe dintre ele se află în carantină, pot fi văzute și fără mii de turiști, stând pe o canapea extensibilă.

Pandemia cu care ne confruntăm ne ține pe toți în casă, în încercarea răspândirii virusului. Experții spun că, cel puțin pentru moment, este cea mai eficientă soluție pentru a împiedica înrăutățirea situației. Totuși, izolarea la domiciliu nu e tocmai ușoară, așa că e nevoie și de distrageri de la realitate în această perioadă, scrie Playtech.

Pentru a mai vedea și alte priveliști, în afară de cea de la fereastra locuinței tale din izolare, există câteva soluții pe internet care să te mai scoată din rutină. Unii artiști și-au mutat reprezentațiile online, fie că vorbim de piese de teatru sau de concerte live pe rețelele sociale. Există și tururi ale unor muzee celebre care sunt disponible online în această perioadă. Poți să explorezi, de exemplu, British Museum din Londra sau muzeul Guggenheim din New York, direct de acasă.

Pentru asta, există câteva livestream-uri din marile orașe ale lumii care te lasă să vezi cum arată orașe sau locuri turistice din lume, pe care le vei putea vizita după ce criza va lua sfârșit.

Fontana di Trevi, Roma

Una dintre cele mai celebre fântâni din lume, a fost construită la intersecția a trei drumuri, de unde îi vine și numele. Oamenii aruncă monezi aici și, în mod obișnuit, suma ajunge la vreo 3.000 de euro pe zi. Poți vedea cum arată fântâna live aici.

Veneția, Italia

 

Distribuie articolul: