De curând, celebra interpretă din România, Antonia, a fost cerută în căsătorie de Alex Velea, cel cu care trăiește o frumoasă poveste de dragoste, deja de mulți ani. Invitat la Xtra Night Show, Alex Velea a mărturisit că de foarte mult timp a încercat să facă acest pas și să adreseze marea întrebare.

Citește și: Alex Velea a cerut-o în căsătorie pe Antonia! „Te iubesc până dincolo de moarte” (Foto)

A venit pandemia și n-am putut să o cer. Am vrut prima oară să o cer când am inaugurat casa și erau toți prietenii noștri, dar eu am plecat între timp la Asia Express, dar când m-am întors a venit pandemia. După care am început să muncesc foarte mult, am scos proiectul de trapanele…”, a spus Alex Velea la Antena Stars.

În video, putem vedea cum Antonia nu s-a așteptat și a fost plăcut suprinsă:

Am avut grijă să duc până la cap toată treaba și am vrut să o surprind. (…) Nu se aștepta, s-a emoționat și ea, a lăcrimat, amândoi am fost emoționați, ne-am luat în brațe, ne-am pupat, ne-am jurat iubire veșnică”, a mai spus el la Xtra Night Show.

Însăm putem vedea că și Alex a avut emoții mari atunci când i-a adresat mult așteptata întrebare.

A fost o reală surpriză, aș fi vrut să-i zic mai multe cuvinte, dar m-am emoționat. Ea nu crede, ea credea că suntem acolo să facem doar un podcast”, a mai spus Alex Velea.

Sursa: libertatea.ro