Aseară am văzut „Jubileul” la Teatrul Alexei Mateevici, un vodevil după A. P. Cehov. În regia lui Slava Sambriș, piesa devine o oglindă a hilarului funcționarului mărunt: grandomania celor sus-puși nedrept, moravurile lor, fricile și slăbiciunile lor umane.

Totul vine condimentat elegant: cu comportamente din modern, cu costumații inedite și un decor absolut deosebit.

Vedem în scenă un Alexandru Pleșca (în personajul lui Andrei Andreevici Șipucin) absorbit de rol și total prezent. Acesta reprezintă un funcționar narcis și îngâmfat. Or, când faci 15 ani de management al unei bănci, te aștepți la o sărbătoare grandioasă, la plecăciuni și trofee! La polul celălalt, stă contabilul băncii, cel mai simplu, dar cel mai inteligent dintre funcționari, Kuzma Nicolaevici, interpretat de Boris Cremene. Acesta încearcă, cu disperare, să pună ultimele detalii din raportul cpntabil la punct, până la sosirea Delegației Membrilor Consiliului Director.

Cine va fi mai câștigătorul serii? Tiktokerul Șipuci, acel pierde-vară total absorbit de sine? Kuzma Nicolaevici, una bucată funcționar care muncește până la refuz? Sau poate una bucată soție de bancher bârfitoare și extrevertită până la refuz, pe care, pur și simplu nu ai cum s-o închizi, sau s-o alungi din bancă, de acolo unde nu-i fierbe oala? Or, poate totuși, bunicuța insistentă și cam avară care vine să zădărnicească completamente serbarea?

Va fi oare Jubileul așa cum l-a visat Șipucin? Va lua sau nu va lua trofeul mult-așteptat? Mergeți la teatru pentru ca să aflați!

Distribuie articolul: