Aseară, lumina reflectoarelor a strălucit intens, românește și colorat pe scena Teatrului Republican „Luceafărul” din Chișinău, la premiera spectacolului „Făt-Frumos: Renașterea”. E vorba de un eveniment ce a captat inimile publicului într-o festivitate magică, regizată de talentatul Slava Sambriș.

Am fost invitați să explorăm un univers plin de culoare și umor, într-o reimaginare modernă a basmului nostru popular.

Așadar, odată ce cortina se ridică, un complot meschin amenință regatul. Complot care îndeamnă un erou neașteptat să pornească într-o călătorie care îmbină elemente de comedie, dramă și aventură. Scenografia ingenioasă a lui Adrian Suruceanu ne-a teleportat într-o călătorie fascinantă, de la regatul fermecat la pădurea misterioasă, completată de costumele de-a dreptul spectaculoase create de Stela Verebceanu. Iar textul plin de umor semnat de Iulian Bubuiog a dat viață personajelor precum Făt-Frumos, Solomonarul și Ileana Cosânzeana într-un mod proaspăt, modern și captivant. Combinând elemente de basm, moralitate și motivație intrinsecă, povestea a devenit o frescă complexă, transmitând mesaje despre curaj, prietenie, adevăr și bine.

Coloana sonoră compusă de Dumitru Seretinean a contribuit la atmosfera specială a spectacolului, îmbogățind experiența noastră teatrală și cufundându-ne în basm. Distribuția remarcabilă, sub conducerea lui Victor Triboi și Gigi Tabarcea, a adus în prim-plan personaje memorabile, cu un joc actoricesc consacrat, cu mișcări, mimici și sentimente bine conturate.

Acesta nu a fost doar un spectacol pentru copii, ci mai degrabă o poveste captivantă și educativă pentru toate vârstele, în care fiecare moment a fost savurat într-un dans al luminilor, al culorilor și al umorului. Emoția și bucuria au fost resimțite cu intensitate în întreaga sală, semn că personajele din „Făt-Frumos: Renașterea” au reușit să creeze o conexiune profundă și autentică cu publicul.

Recomand cu căldură tuturor să meargă la Teatrul Republican „Luceafărul” și să experimenteze bucuria teatrului la cel mai înalt nivel. „Făt-Frumos: Renașterea” este o poveste vie și plină de viață, pe care merităm să o trăim cu toții! Or, erou nu te naști, erou devii, după cum ne învață povestea.

Distribuie articolul: