Și-a dorit atât de mult să devină mămică încât nu a renunțat niciodată, deși încercările înregistrau eșec după eșec. Visul de a aduce pe lume un copil a fost extrem de puternic pentru vedetă așa că, a crezut în el și a luptat ani la rând, iar acum are doi copii minunați.

Interpreta Cristina Spătar, în vârstă de 49 de ani, a trecut prin tratamente chinuitoare pentru a-și vedea visul împlinit, cel de a deveni mamă.

Vedeta din România a trecut prin mai multe cicluri FIV până i-a conceput pe copiii săi, Albert, de 10 ani, și Aida, de 8 ani. Această luptă, însă, nu a trecut fără a lăsa sechele și depresii care s-au vindecat cu greu în timp. Cristina Spătar a făcut nu mai puțin 9 fertilizări care au adus-o în pragul depresiei, menționează click.ro.

„Cred că Dumnezeu, cum să spun eu, a avut pentru mine șansa asta și mă bucur mult, mult de tot că am reușit să îmi îndeplinesc visul. După moartea mamei mele, cel mai mare vis al meu a fost să devin mamă și când cei din Germania mi-au spus că nu pot deveni mamă decât cu ajutorul fertilizării, a fost un șoc. Nu aș fi putut deveni niciodată mamă fără fertilizare in vitro”, a declarat solista, la Antena Stars.

Cristina Spătar: „E foarte solicitant psihic”

Vedeta a explicat că, în urma unor răceli extrem de grave pe care nu le-a tratat la timp, trompele uterine s-au lipit, așa că ar fi fost imposibil să facă copii, în condițiile în care nu s-a inventat deocamdată niciun tratament pentru această afecțiune. „Am făcut nouă fertilizări. Inclusiv doctorița mea mi-a spus că sunt foarte ambițioasă. Cine a trecut prin așa ceva, știe ce înseamnă. E foarte solicitant psihic. Te deformează, dacă vrei. Unele se îngrașă, altele slăbesc, unele capătă celulită. Hormonii aceia mi-au făcut cadou o mare celulită, dar nu m-a interesat la momentul respectiv. Mi-a fost foarte greu în perioada în care am născut. Într-adevăr, a existat depresie după nașterea copiilor, depresie specifică perioadei. După aceea a fost o perioadă foarte dureroasă puțin înainte de divorț și după divorț”, a mai declarat Cristina Spătar.
Deși au trecut patru ani de la divorț, Cristina Spătar nu a încheiat nici acum socotelile cu fostul soț. Ea intenționează să-l dea în judecată pentru neplata pensiei alimentare.

Foto: Instagram / Cristina Spatar

Distribuie articolul: