Infecția cu virusul COVID-19 se confirmă în laboratoarele din R. Moldova prin testele PCR. Dar cum procedează cei care bănuiesc că au suportat boala într-o formă ușoară sau asimptomatic? Pentru astfel de cazuri există teste la anticorpii specifici. Probele se fac în laboratoarele private, iar dintre instituțiile medicale de stat, Laboratorul din cadrul Spitalului de Dermatologie şi Maladii Comunicabile este singura instituție unde doritorii se pot adresa, informează AGORA.md.

Odată infectat cu virusul COVID-19, corpul uman declanșează un mecanism de apărare. În sânge sunt eliberați anticorpi specifici. Mai exact două imunoglobuline – IgM și IgG.

Anume identificarea lor în probele prelevate de la pacient permite constatarea faptului că persoana testată a suportat infecția sau, posibil, încă este bolnav.

„Imunoglobulina „M” este o imunoglobulină de fază acută care apare la a șasea zi de la contactul cu virusul și durează câteva săptămâni. Cealaltă imunoglobulină „G” apare mai târziu, dar se poate menține în corpul uman până la câteva luni”, explică pentru AGORA medicul rezident din cadrul Laboratorului Spitalului de Dermatologie şi Maladii Comunicabile, Veronica Cașu.

În cadrul acestei instituții medicale se pot adresa pentru astfel de testare oricare doritor. Pentru aceasta nu este nevoie de o îndreptare prealabilă de la medicul de familie și se face la propria inițiativă.

În sine, colectarea este simplă. Pentru prelevarea probei nu este nevoie de o pregătire specifică, explică medicul. Persoana vine la cabinetul de triaj unde i se colectează o probă de sânge din venă. Rezultatul este gata în 24 de ore.

Testarea este contra plată și ajunge la circa 280 de lei pentru o probă. Pacientul poate alege dacă vrea să se testează pentru ambele imunoglobuline, dar pentru mai multă exactitate, medicii recomandă ambele teste.

Potrivit specialiștilor, în cazul în care unei persoane i se depistează imunoglobulina M, obligator se face suplimentar testul PCR. Aceasta pentru că, apare probabilitatea ca persoana să fie încă infectată cu COVID-19, iar testul PCR este cel care confirmă singur prezența sau lipsa infecției.

„Noi îndemnăm populația să vină și să facă testul ca să confirme sau să infirme că au fost în contact cu acest virus. Să verifice dacă s-au format anticorpi. Este importat mai ales în cazul bărbaților, așa cum cei care au suportat boala pot dona plasma foarte valoroasă pentru pacienții care se află în stare gravă”, îndeamnă medicul Veronica Cașu.

Menționăm că, la 4 ianuarie, în R. Moldova bilanțul cazurilor pozitive de COVID-19 a ajuns la 145.873 de cazuri. În tratament la domiciliu cu forme ușoare de infecție se aflau 6.193 persoane, iar 31.588 erau sub supraveghere la domiciliu.

Mai multe detalii în video de mai jos:

Sursa: AGORA.md

Distribuie articolul: