Despre Sf. Apostol Andrei (30 noiembrie/13 decembrie) se spune că era primul dintre ucenicii lui Hristos, frate cu sf. Apostol Petru, ucenic al Sfîntului Ioan Botezătorul. Era originar din Betsaida. După ce se hotărăşte sa-l urmeze pe Iisus Hristos, devine „cel dintîi chemat”, după cum spun scripturile bisericeşti. După Învierea lui Iisus şi coborîrea Spiritului Sfînt (la Rusalii), apostolii s-au întîlnit şi au tras la sorţi cine şi unde se va duce pentru propovăduirea credinţei creştine. Ţinutul Sciţiei şi Traciei i-a revenit cică Sfîntului Andrei. După multe peregrinări, el se stabileşte în Peloponezul grecesc, în oraşul Patras, lînga Corint, Grecia unde este executat din ordinul guvernatorului roman Aegeas pe timpul domniei Împăratului Nero. Surse bisericeşti mărturisesc că Sfîntul Andrei condamnat la moarte, a rugat să fie răstignit pe altfel de cruce decît Iisus, aşa el a fost răstignit pe o cruce în forma de X cu capul în jos, căreia i s-a spus „Crucea Sfîntului Andrei”. Astăzi această formă a crucii se regăseşte pe steagul Scoţiei, Irlandei, cel al Flotei militare ruse etc.

Sfîntul Apostol Andrei este, conform tradiției, primul care a adus creștinismul pe meleagurile noastre. De aceea, mai ales în zonele rurale, au existat şi înca se păstrează o multitudine de tradiţii, superstiţii şi obiceiuri în care elementul pagîn se imbină cu cel creştin.

Sărbătoarea are mai multe denumiri: Andrei de Iarnă, Sîntandrei, Moș Andrei, Andrei Cap de Iarnă, Undrea, Îndrea. Este singura sărbătoare de peste an, care a dat denumirea populară unei luni – decembrie, după cum știm în popor e numită – Îndrea, Undrea. Se credea, că de la ziua Sf. Andrei începe iarna și pune stăpînire pe lume.

Sărbătoarea Sf. Andrei se mai numea în popor și Ziua Lupului, o sărbătoare păgînă precreştină, care a fost asimilată practic în întregime. Sărbătoarea era dedicată unei divinități, în cadrul căreia era prezent cultul strămoșilor, comunicarea cu spiritele strămoșilor, înfățișați fie ca lupi, fie ca strigoi. Credința în existența strigoilor pornea de la convingerea omului, că sufletele morților pot reveni printre cei vii. De aici vine credinţa că de Sfîntul Andrei se dezleagă secrete, pot fi găsiţi acei, care au săvîrşit crime, furturi. Se spune ca era pe vremuri un obicei că la miezul nopţii, în cimitir cu apă sfinţită, lumînări, un vas nou cu gura largă şi cîtiva banuţi de argint care se puneau pe un mormînt părăsit, iar după ce se spuneau cîteva rugăciuni, se putea vedea în apa turnată în vas şirul evenimentelor.

Multe dintre obiceiurile de Sf. Andrei sînt descrise în legende. În noaptea Sfîntului Andrei erau practicate diverse ritualuri menite să protejeze oamenii, animalele şi gospodăriile. Tot de Sfîntul Andrei se zice, era timpul benefic să se comunice cu spiritele de dincolo.

În noaptea de Sîntandrei fetele mari (nemăritate) puteau să-și afle ursitul. Sînt cunoscute numeroase magii, practicate de fete în seara lui Sîntandrei. Ele se adunau la o casă în seara de 29 noiembrie /12 decembrie și încercau să-și afle ursitul. Cum se însera bine, fetele de altădată fie practicau metodele știute de la mame, mătuși, fie se concentrau asupra uneia, ca să li se contureze chipul ursitului. Se spune, ca un fir de busuioc aşezat sub pernă face ca în vis să apară imaginea ursitului. Alte fete noaptea mergeau spre gard cu ochii închiși și trebuiau să numere nouă pari și să-l lege cu ață. A doua zi se uitau și dacă era neted parul, apoi și ursitul urma să le fie tînăr, dacă era cioturos – mirele urma să fie bătrîn.

În afară de practici magice în seara Sf. Andrei flăcăii și fetele mari petreceau împreună, se veseleau, făceau o turtă, numită „turta de Andrei”, care se atîrna la coardă și toți trebuiau să sară să o apuce cu gura. Se organizau și alte jocuri distractive.

Pe 30 noiembrie /13 decembrie nu se lucra pentru ca lupii să nu mănînce vitele și mai ales oile. Oamenii se abțineau să plece la drum deoarece riscau să se întîlnească cu haite de lupi. Țăranii le-au pus sub oblăduirea acestui sfînt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea şi puterea sa.

Femeile au rolul de a-şi proteja familia împotriva strigoilor, întorcînd toate oalele din casă cu gura în jos sau împrăştiind prin gospodărie bucăţi de pîine pentru ca strigoii să le mănînce şi să nu pătrundă în casă. Pentru ca se ştie că strigoilor le place să se adăpostească la căldură, în ziua Sfîntului Andrei, cenuşa calda trebuia şi ea scoasă din sobă. Oamenilor le revine datoria de a se proteja împotriva vîrcolacilor prin arme redutabile: usturoi şi candelă, aceasta din urma păstrîndu-se aprinsă pe tot parcursul nopţii.

Astfel, multe dintre practicile de apărare magică erau respectate de către femei: ele nu torceau cu o săptămînă înainte de Sf. Andrei, nu măturau, nu făceau pomană, nu dădeau nimic cu împrumut de teama feluritor pagube. Nu foloseau unele obiecte, cum ar fi pieptenele. De la această zi și pînă la Crăciun nu se lucra la război, nu se torcea și nici nu se țesea.

Tinerii de la sudul Moldovei în noaptea Sîntandreiului păzeau usturoiul, ca să nu fie furat de strigoi. Se adunau la o casă mai mulți flăcăi și fete mari. Tinerii stăteau toată noaptea la masă, mîncau și petreceau în veselie, fetele erau mereu atente ca nu cumva cineva să le fure usturoiul. Dacă se fura din usturoi nu era bine. Acelei fetei căreia i se fura usturoiul nu-i mergea bine. În zori, înainte de a se despărți, fiecare fată își lua usturoiul şi-l ducea la biserică, iar apoi acasă îl punea la icoane. Acest usturoi din noaptea Sf. Andrei, era bun „de dragoste”. De la această „pază a usturoiului” provine zicala „Parcă a păzit usturoiul” – i se spunea aceluia, care avea ochii roșii de nesomn.

Multe din preparatele culinare din această noapte erau pregătite cu usturoi. Se făceau „balabuște” cu usturoi. De asemenea, se consumau băuturi și alimente rituale, precum braga, covașa. Toate aceste băuturi și alimente condimentate cu usturoi erau consumate în cadrul unor practici de purificare a trupului și a sufletului, practici absolut firești în preajma acestui străvechi început de an.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: